15 Noiembrie 1987.23 ani!

Se implinesc  23 de ani de la manifestatia  muncitorilor de la fosta  Intreprindere de Autocamioane din Brasov (actual Roman SA).

Intamplarea face ca acum   sa fie  o vreme parca  de inceput de toamna cu un soare destul de bland,  exact ca atunci. Cu diferenta ca ziua de 15 a picat intr-o duminica  si era  zi de alegeri. Sau scris multe despre aceasta miscare accentuandu-se caracterul ei anticomunist.

In cele ce urmeaza  o marturie.

Se lucra in acea duminica,oameni putini dar mai peste tot in sectiile marii uzine. Plata salariului era intarziata de cateva zile  care   in plus era si diminuat pentru nerealizarea planului. Cadrul general in tara era:fara caldura  si apa calda, alimentarele goale,benzina pe ratie,doua ore tv,etc,etc. Nemultumirile erau in toi si le spunea fiecare in barba. Mamaliga nu vroia sa explodeze. O mana de oameni de la o sectie  se strang si fac scandal pe tema  neplatii salariului. Seful unitatii nu reuseste sa-i potoleasca, nici nu avea argumente solide. Directorii  chemati au  pus diminuarile pe seama  planului nerealizat fara explicatii credibile pentru intarziere.

Nervozitatea si furia oamenilor  creste, ceva acte de „violenta”   asupra utliajelor mai cu seama  si nicidecum oamenilor. Sunt putini  si incearca intr-un mars pe la celelalte sectii sa adune cat mai multi la necazul lor care era si al celorlalti.

Trec ca un „uragan” prin sectii.   Unii li se alatura, altii se ascund si intr-un final ies pe poarta uzinei si de aici pe Calea Bucurestiului  catre centru. Nu multi. Ceva peste doua sute de oameni. Incet incet li se alatura trecatori,colegi din uzina care nu erau la serviciu in acea zi. Coloana ia forma la fel si lozincile. Se striga impotriva  lui Ceausescu  si impotriva comunismului.

De la manifestarea  cumva anarhica din uzina la  cateva lozinci  si un mars  organizat. „Veniti cu noi” . Indemnul  se adresa celor din balcoanele si de la ferestrele  blocurilor  care  priveau uimiti, neincrezatori  ciudata manifestatie.

La sediul Comitetului Judetean de Partid(actuala Prefectura,CJ, etc)  au ajuns cateva sute. Adunati  pe iarba  micului parc din fata si pe breteaua  ce face legatura  prin fata cladirii cu bulevardul si  strada  perpendiculara.

Continua sa strige  lozinci si  sa arunce cu piulite sau bile de rulmenti in geamurile cladirii. Geamuri care cad unul dupa altul cu zgomot pe asfalt.

La un moment dat  cativa  intra in cladire. Dupa ceva vreme  prin geamurile sparte  sunt azvarlite in strada  roti de cascaval, rude de salam, sticle de pepsi,vrafuri de hartii.  Activistii pregatisera o „gustare” pentru cei ce lucrau la  alegeri, sectii de vot,etc. Cascavalul  si salamul zburau ireal in  amaiza zilei urmate de tablourile cu Ceausescu.  I se da foc   unui tablou al „tovarasului” care arde ca o torta. Incet incet  grupul de cateva sute de oameni masati acolo este inconjurat de fortele de ordine. Soldati echipati cu scuturi si casti, ofiteri  agitati, in preajma dube  cu gratii la  ochiurile de geam.

In jur pe trotarele de vis- a- vis  multi gura casca care veneau vedeau si plecau.  Se tineau departe de  grup. Erau la plimbare. Multi ofiteri de securitate in civil printre trecatori. De undeva  din cladirile din jur se filma.

La un semn a urmat interventia trupelor. Cei prinsi au fost urcati in dube altii au scapat   cu fuga. Breteaua era plina de resturi de mancare,tablouri sfasiate sau arse, hartii.

Manifestantii au disparut ca prin „farmec ” si nu peste mult timp au aparut masinile de pompieri cu tulumbele lor nesfarsite care au spalat   si curatat asfaltul. Probabil nu trecuse decat o ora, o ora jumate dupa miezul zilei. La vedere, la prima vedere  asta a fost tot. Cei ce se plimbau  prin centrul orasului s-au retras la casele lor. Seara butonau  radioul in cautarea reactiilor din afara.

In marea uzina activitatea trebuia sa continue si la schimbul doi si trei.

S-a  cerut prezenta  peste tot  ca o prima incercare  de triere a celor ce au fost la manifestatie.

Zvonurile circulau cu repeziciune de la apocalipsa la cele linistitoare.  N-a mai fost  activitate la schimbul doi. In schimb uzina era intesata de „organe”. Represiunea lua forme  variate. De la retinerea  manifestantilor pana la amenintari   catre cei ramasi pe platforma.Amenintare a  sefilor de orice grad sa-si tina oamenii stransi si  „ghidati” pe lucru.  Era frica  de extindere a manifestatiei,  de posibila explozie a mamaligii.

Oamenii au ramas in hale  la locurile lor  si la schimbul trei. Nu au lucrat,erau agitati, nu stiau mare lucru de  soarta  celor retinuti.

Cu greu  au fost potoliti. Sefii cei mici erau chemati la raport  de organele de securitate din ora in ora. Care organe  erau interesati de starea oamenilor. „Potoliti-i voi pentru ca altfel venim noi si este de rau”. Generalul Macri preluase  controlul asupra situatiei din uzina, un control  aparent   discret dar foarte eficient. Erau destui care   informau si te trezeai chemat sa dai seama pentru oamenii  din subordine ce nu voiau sa lucreze.

Noapte  a spaimei, a fricii, a deznadejdii ca maine te vei trezi  expulzat in cine stie ce colt de tara sau inapoi in Moldova.

In fata  sediului Judeteanei de Partid   asteptau linistite  in acea noapte cateva tanchete si evident trupe.

A urmat procesul  celor retinuti, condamnarile si deportarile. Telegramele  catre Ceausescu din care sa rezulte ca tot colectivul uzinei  s-a mobilizat si scoate productii record si mai ales condamna cele intamplate.

A urmat  schimbarea   sefilor de rangul doi, atmosfera de cazarma, frica  imprastiata in sufletele  oamenilor ce lucrau  acolo. Frica ce avea sa ramana mult timp ascunsa acolo in suflet si minte.

Peste doi ani  in seara zilei de 21 decembrie ’89  o coloana de manifestanti a venit la portile uzinei. Aveau lumanari in mani, pareau toti tineri si frumosi,erau pasnici,  s-au asezat in genunchi si strigau „Timisoara”,”Timisoara”. Au ajuns la  plecarea  schimbului doi si intrarea in schimbul trei. Sperau  sa li se alature muncitorii.

Spaima represiunii din  15 noiembrie ’87  era inca in sufletul si mintea oamenilor  si    putini  au fost cei ce au marsat.

Abia in dimineta zilei  de 22 decembrie cei zece mii de oameni  de la schimbul unu  nu au mai intrat in  uzina.S-au adunat pe platoul din fata si au mers catre acelasi sediu  al Judetenei de Partid. Dar asta este deja o alta poveste.