DRP-76 de ani!

 Dumitru Radu Popescu(indraznesc sa cred  ca  v-ati dat seama din titlu  cine este  DRP) implineste azi 76 de ani.

Un bun,prea bun prozator care are niste carti  ce raman in istoria literaturii romane. A nu se confunda cu politrucul Dumitru Popescu-Dumnnezeu!  A nu se confunda cu  un alt Popescu  care se vrea stiut numai din initiale,Cristian Tudor Popescu.

L-am citit  prima data acum peste   43 de ani in revistele literare ale vremii. Reviste care indrazneau sa publice  pe langa schite si povestiri si nuvele sau fragmente de roman.Asa am  dat de „Leul albastru”, nuvela de care s-a facut mare caz  la sfarsitul anilor ’60.

Apoi alte nuvele, unele extraordinare. Nu in cele din urma cateva romane  din care amintesc „F” si „Vanatoarea regala”.

Cred ca forta de mare scriitor a lui DRP vine din aceste nuvele si nu din piesele de teatru(excelente :Pasarea Shakespeare si Acesti ingeri tristi) sau din romane. Titlurile nuvelelor,romanelor,pieselor de teatru a lui DRP sunt percutante,raman imprimate in memoria individuala  si unele au trecut in folclor(memoria colectiva):”Duios Anastasia trecea”,Prea mic pentru un razboi asa de mare”, „Studiu osteologic asupra scheletului unui cal dintr-un mormant avar din Transilvania”, „Ninge la Ierusalim” etc. DRP a  fost  multi ani redactor sef  la „Tribuna”( cand Augustin Buzura era secretar general de redactie;ce echipa!!) si  a fost printre putinii (afara de „Steaua” tot de la Cluj) care reuseau sa mentina o revista,  in conditiile de dupa 1971, la  un nivel valoric acceptabil, deloc provincial si fara prea multe compromisuri cu ideologia vremii.

A ajutat  tinerii scriitori in curs de afirmare si exemplul cel mai la indemana este regretatul Aurel Dumitrascu.

I-am trimis o scrisoare     spunandu-i ca scriam un roman si  daca este posibil sa ma ajute cu publicarea lui.

Era prin 1974-1975. DRP  era la  la apogeul carierei de scriitor, eu un nimeni ca si azi(in domeniu) si a avut  rabdarea sa corespondeze cu un necunoscut care nu  avea practic nici o realizare literara(tiparita) in spate. Parca vad si acum plicurile cu antetul ‘Tribunei” in care-mi trimitea  scurtele scrisori olografe. M-a incurajat   dar intre timp ma saturasem eu de scris pe de o parte iar pe de alta parte incepusem sa fiu tot mai convins ca  si fara DRP si cu ajutorul lui tot nu puteam sa-mi public cartea. Asa cum  o doream eu nu putea sa apara atunci.Romanul  a avut de atunci mai multe variante (pana in ’89) iar dupa 89 nu am mai vrut sa-l public. Disparuse” lupta”.Cand publicau toti si „veniti” si „neaveniti” dintr-o data mi s-a parut prea mult…. Mi s-a parut prea mult  sa mai ingros  cu prezenta mea   randurile   celor ce publica  invartosat tot ceea ce adunasera prin sertare pana atunci( de fapt s-a dovedit ca prea putini  au scris literatura-de valoare- pentru sertar exceptand memorialistii….)

Oradea este orasul ramas  totdeauna in sufletul lui DRP.Orasul de granita care miroase a cafea   spune autorul lui „F”.

A fost membru al CC al PCR ani destui dar asta nu i-a afectat opera literara.A fost presedinte al Uniunii Scriitorilor intr-o perioada foarte grea(pana la sfarsitul lui 89).Dupa ’89 a cazut intr-un con de umbra  prelungita pana azi. Mai toti(cei tineri cu casul in gura) aduc in discutie  la faptul ca a facut practic parte din nomenclatura de rang doi sau trei-patru. De acord dar acest fapt nu i-a diminuat  valoarea operei literare. Asta nu pot sa inteleaga multi si-l resping si astazi.

Cred  ca DRP, dincolo de meandrele biografiei,  este un mare scriitor. Care merita re-editat ,jucat si citit.

La Multi Ani si sanatate domnule Dumitru Radu Popescu, la multi ani DRP!