Am fost in tabara scolara de la Poneasca( Banat) prin anii’60. Mai sunt tabere scolare in Romania?


Am fost in tabara scolara de la Poneasca  prin anii’60.Terminasem clasa a cincea si mama m-a anuntat ca peste cateva zile urma sa plec in tabara.Nu stiu in ce imprejurari obtinuse biletul,mama insa  era bucuroasa  ca reusise sa ma trimita intr-o tabara.Ai nostri nu o duceau foarte bine,veneau dupa lungul deceniu al anilor ’50 cand li se luase cam tot.Cu un mot, peste cativa ani (inceputul anilor ’60)   au trebuit sa  cedeze si ultimile „lanturi” de pamant plus celelate bunuri(caruta ,cai,etc)  si sa se inscrie (de forma) in CAP(atunci GAC).Zic de forma pentru ca   s-au insris in CAP bunicii,nu parintii.Bunicii erau in varsta  nu putea  sa mai lucreze pamantul  alaturi de cei mai tineri reuniti in brigazile(echipele) bine structurate ale  CAP-ului.
Parintii aveau serviciu asa ca nu se punea prioblema.Dar pentru asta tot erau obligati sa presteze ceva norme la „colectiv”.Nu mai stiu cum s-au descurcat  cu aceasta obligatie a normelor.

Mama s-a bucurat ca obtinuse pentru mine  un bilet  in tabara de la Poneasca. Eu (abia depasisem 11 ani si urma sa intru in clasa  a sasea in toamna) nu cred ca am fost prea bucuros.Prima spaima era sa fiu dintr-o data laolalta cu alti copii.Sa mananc si sa dorm  alaturi de ei.

Poate si plecatul de acasa undeva in necunoscut sa fi sadit nelinisti in sufletul copilului ce eram.Poate  chiar eram un copil  sensibil,interiorizat care traia mult in  sine.

Mama, care stia zona, imi povestea entuziasta sau poate doar sa ma convinga(pentru ca simtise ezitarea mea) de prea frumoasele locuri  apropiate Cheilor Nerei si Carasului. „O sa vezi  viaductele  de catre Anina  si Oravita, cheile;peisajul este extraordinar.Apoi undeva  cladirea alba a sanatoriului de la Marila”. Nu eram entuziast dar retin exact aceste  doua-trei  locuri de care mi-a vorbit.

Peste cateva luni  toamna, sfarsit  de octombrie, aveam sa plec cu totul de acasa. Acasa al meu se sfarsise brusc. In octombrie acelasi an  plecam la scoala in clasa a sasea( desi incepuse scoala,reusisem sa ma transfer   putin timp dupa….) departe,departe de  casa  si de atunci eu n-am mai revenit acasa in Banat decat in vacante sau concedii.

Calatoria cu autobuzul pana la  intersectia catre Bozovici,dincolo de Crusovat.Pana acolo era asfalt si de acolo catre Bozovici pe un drum bine pietruit.Bozoviciul mi s-a parut atunci abia o comuna mai mare decat Gavojdia desi era   resedinta de raion.Raionul Bozovici.

Apoi mai departe pe soseaua serpuita pana  la tabara.Undeva intre Bozovici si Anina.Nu mai stiu multe din tabara.Sigur am „socializat” cum se spune azi cu cativa baieti,am cunoscut cativa copii mai mari ca mine, cu alti cativa am facut schimb de adrese,am trimis  doau -trei vederi acasa,mamei,bunicilor, matusilor… Locul era  inconjurat de munti,tabara mare si cu tot felul de programe. Si excursii in imprejurimi.Si profesori care s-au ocupat serios si cu pasiune ca  de noi, elevi fara pretentii si deloc crescuti in puf.

Asa am fost la lacul Steierdorf(apa rece si  cu o limpezime uluitoare), apoi prin Anina oraselul   plin de case   zugravite in alb   facute in stil nemtesc(asa credeam eu atunci), plin de    linii ferate  inguste (uzinale,aveam sa aflu mai tarziu) cu vagoane mici si locomotive minuscule ce scoteau fum din belsug cum vazusem la trenul Gavojdia-Nadrag ;apoi carbune,mult carbune,niste halde imense…..

Poneasca este asezata intre  cele doua mari frumuseti ale Banatului de munte.Cheile Nerei si Cheile Carasului.

Intr-o alta zi am fost  spre Cheile Carasului  si la lacul Buhui. Drumuri fara asfalt,autobuze ce ridicau nori de praf  in urma lor,sate de munte sarace fata de  pusta de unde veneam.

Au fost doua saptamani pe care le tin minte prin cateva amanunte   povestite mai sus.Habar n-am cum a fost mancarea,nu mai stiu  la ce jocuri de tabara am participat.Nu stiu daca mi-a placut vreo fata …. Tin minte niste locuri.Steierdorf,Anina,lacurile subterane sau  incepute la suprafata si continuate in adanc din jurul Aninei,lacul/pestera Buhui,viaductele ca niste arcuri intinse peste lume.Si cladirea alba,mediteraneana a sanatoriului de la Marila.Pe care o retineam   si mi se parea( chiar langa ea fiind)  din alt spatiu  si alta lume pentru ca suprapuneam imaginea reala  cu  o vedere reprezentand aceeasi cladire gasita acasa(in colectia mamei si matusii)  la care m-am uitat indelung fara sa stiu de ce.

Era o vedere ingalbenita, pe spate un scris caligrafic   si un scurt text cu salutari  din frumoasa zona a Oravitei.

Asta a fost tabara mea,asta  retin dupa atata amar de ani. Locul si peisajul prea frumos.Este putin,este mult pentru un copilul care eram?

Cred ca trebuie sa multumesc   mamei din nou ,sigur am facut-o si atunci(ea a trecut demult  in lumea umbrelor) pentru acea vacanta.Fara sa  vreau, fara sa  tin neaparat, ea a venit tocmai la momentul necesar.La momentul cand incercam sa aflu cate ceva despre lume,despre mine si despre locurile acestei tari.

Atunci am descoperit prima data Romania.Mai exact o parte  a ei.

Si poate de atunci am ramas,desi am umblat destul prin lume,indragostit de aceasta Romanie de care nici acum  nu ma satur….

30 de gânduri despre “Am fost in tabara scolara de la Poneasca( Banat) prin anii’60. Mai sunt tabere scolare in Romania?

  1. nu pot decat sa va dau dreptate , dar …..
    atat taberele scolare cat si gradinitele , cresele si parcurile din urbe . erau sustinute de catre agentii economici zonali si bugetul de stat. azi in schimb atat multinationalele cat si ,,oamenii de afaceri ” romani numai sustin aceste centre de sanatate si cultura. unele scot profitul in afara , iar ai nostri se umplu de vile , case de vacanta , limuzine , femei usoare si alte activitati interlope. inchei prin a intreba domnule om de afaceri : cate firme romanesti , azi mai au gradinite si crese proprii ? si ce facilitati le fac propriilor angajati ptr. a merge in odihna sau la tratamente in statiuni de recuperare si balneare ? daca tot va aduceti aminte .

    Apreciază

  2. Saptamana viitoare vreau sa plec acasa la arad,si totodata vreau sa fac o vizita la Poneasca o vizita ce planuiesc de poate 25 de ani…ha,ha…la Poneasca unde mi-am petrecut o vacanta prin anii 60… de multe ori m-am gandit la apa rece de izvor in care ne spälam in fiestecare dimineata,pe fata pe dinti…parca simt inca si azi raceala apei !…
    m-am pus azi sa caut ceva infos despre tabara mea , cum as putea ajunge fara masina acolo…cand ti-am gasit blogul…
    pt cateva minute am fost cu 50 de ani in urma in trecut…merci

    Apreciază

  3. Eu am fost in tabara la Poneasca (in vara anului1978 sau 1979). Tin minte ca am admirat si peisaje frumoase, dar si mori vechi. Drumul din Roman (cu schimbare de tren in Bucuresti) a fost foarte lung si greu, insa in ciuda acestui neajuns, a fost totusi cea mai frumoasa tabara din viata mea (si am fost aproape in fiecare vara in tabare, ca nu aveam bunici la tara, iar parintii nu aveau bani ca sa mergem toata familia in concediu. Stiu ca se fac si acum tabere, insa costa foarte multi bani, probabil ca daca as avea copii, nu mi-as permite sa-i trimit in tabere, asa cum au putut parintii mei.

    Apreciază

      • Bună ziua! Căutând altceva am dat peste aceste comentarii care mi-au trezit amintiri foarte plăcute! Și eu am fost în tabăra de la Poneasca prin anii 1975-1976. În vremea aceea se trimeteau în tabere și elevii cu rezultate foarte bune. Așa am ajuns și eu. Cuvintele sunt așa de sărace( vorba regretatei Ileana Vulpescu) când vrei să exprimi trăirile cele mai frumoase…. Am avut o copilărie adevărată! Taberele mi-au oferit prilejul să văd zone diferite ale României. Sănătate tuturor și bucurii nemărginite!
        Gabriela

        Apreciază

      • @Gabriela Carmen Tarna: multumesc pentru participarea, prin lectura si comentarii, la incercarea mea de a re-aduce din amintire tabara de la Poneasca. Nu asa de mediatizata nici inainte de ’89,cu ata mai putin azi….. dar situata intr-un peisaj fabulos si putin stiut (zona Anina-Oravitza)!

        Apreciază

      • @ Gabriela Carmen Tarna: amintesc aici un comentariu(Ianos Kocsis) preluat si parafrazat de subsemnatul :” poti scoate omul din
        Banat dar Banatul din om niciodata!”
        Cele mai bune ganduri!

        Apreciază

  4. Prin 1978-1979 am fost si eun iaceasta tabara ,tin minte ca am fost la Baile Herculane in excursie,platoul de dimineata si margarina cu maguiun si ceaiul de la micul dejun,ce vremuri!
    Horatiu

    Apreciază

  5. Am fost in aceasta tabara prin anul 1972 si am petrecut doua saptamani de neuitat, pentru numai 415 lei. Astazi mai poti merge undeva cu banii astia? ma indoiesc. Am vorbit cu cineva din zona si spunea ca totul este in paragina, tot ce s-a putut, s-a furat.

    Apreciază

  6. Dragii mei fosti colegi de tabara,
    Ma numesc Cristian Ilea din Arad, 60 de ani, si apropo de tabara Poneasca, va spun ca si eu am fost, cred ca in 1963, cand am terminat clasa a III-a. Foarte multe nu-mi amintesc, stiu cam am stat intr-o cabana, parca din lemn, si am facut excursii pe munte. Din pacate nu am nici o fotografie de acolo si nici mai stiu unde este exact aceasta tabara. As merge odata acolo sa vad locurile, sunt foarte frumoase. Daca are cineva fotografii de acolo din anii ’60 sa le postati. Poate am fost impreuna cu Agneta din Arad in tabara. O rog sa ma anunte. In rest va doresc multa sanatate.

    Apreciază

    • Hallo Cristian,
      ma bucur ca mai ´´exista´´cineva care a fost in tabara la Poneasca. Anul trecut cand am fost in tara mi-am pus in plan sa caut aceasta ´´cabana de tabara´´ de la Poneasca….din pacate nu mai exista …am vorbit cu satenii mi-au povestit multe…am facut si multe poze…si am si o poza cu cabana,din anii saizeci.
      Le caut si-n zilele urmatoare le voi pune aici.
      Noapte buna
      Agneta din Köln

      Apreciază

      • @Agneta Cosic:
        @Cristian Ilea:
        Interesante amanunte si frumoase amintiri. Nici eu nu am mai fost la Poneasca…. Orice contributie a Dvs. si a altora(dintre cei ce au fost la Poneasca!) este bine venita si-si va avea locul pe blog!

        Apreciază

      • Draga doamna Agneta Cosic,
        Multumesc pentru mesaj. Credeam ca sunteti din Arad si poate chiar am fost impreuna in 1963 in aceasta tabara. Eu eram atunci elev la scoala de 8 ani nr. 3 din Parneava, pe strada capitan Ignat. Daca aveti fotografii de atunciva rog sa le postati. Ma bucur ca sunteti din Koln si pot sa va spun ca am fost si de 2 ori, dar doar in trecere prin Koln si am amintiri frumoase. Mi-a placut orasul si valea Rinului pe care am strabatut-o cu trenul spre Luxemburg. Daca mai veniti pe la Arad, dati-mi de stire pe crsilea@yahoo.com si va invit la mine impreuna cu familia. Daca va pot ajuta cu ceva va stau la dispozitie. Intre 1992-96 am fost viceprimarul Aradului si cunosc multe si pe multi, mai putin pe dvs.
        Va doresc sarbatori fericite !
        Cristian Ilea

        Apreciază

  7. Am fost si eu in tabara Poneasca cred ca in vara anului 1967 cand aveam 10 ani. Amintirile sunt voalate dar au ramas cateva foarte placute. Imi amintesc ca erau cateva cladiri din lemn pe o terasa micuta in stanga deasupra raului Poneasca, inconjurate de o padure masiva ce acoperea toate dealurile inconjuratoare. Terasa era la confluenta raului Poneasca cu un afluent din stanga. In fata cladirilor era o zona unde era amplasat un catarg pe care flutura drapelul, iar noi ne adunam in fiecare dimineata in careu in jurul catargului. Imi amintesc cum am calatorit cu trenul aproape 1 zi de la Bucuresti pana la Herculane. Pe drum, de sete, am rugat pe cineva de pe peronul garii din Craiova sa-mi aduca niste apa in bidonul de plastic pe care i l-am dat pe geam. Asa am ramas doar cu amintirea acelui bidonas, nu prea gaseai asa ceva de vanzare. Atunci am vazut prima si ultima oara insula Ada Kaleh. De la Herculane pana la tabara am calatorit cu niste autobuze in care intra tot praful de pe drum. Dar zona in care era amplasata tabara era extraordinara. Imi amintesc doua excursii: am parcurs pe jos peste dealuri prin paduri o zi intreaga pana la lacul Buhui si retur, indrumati de niste persoane in varsta foarte bune cunoscatoare ale locului, si am parcurs tot pe jos spre Bozovici pana la o cascada, cred ca era cascada Bigar. Aici am vazut prima data o vipera si un scorpion. Tot aici am vazut in fiecare seara licurici pe care ii prindeam si ii duceam in camera. Intr-o zi s-a organizat un concurs de gasit niste ascunzatori prin padure, in care erau puse cred ca niste bilete pe care erau scrise niste numere, daca tin bine minte. Trebuia sa spui ce numere ai gasit. Un fel de mai noul Geo Track dar pe firul vaii Poneasca. Si multe alte nazdravanii de copilarie. Toate aceste amintiri le pastrez intr-un sertar special din memoria mea.

    Apreciază

  8. Si eu am fost in tabara la Poneasca in august 1963. Stiu ca urma sa trec in clasa a II-a si ca in ziua de 23 august am defilat, cu stegulete, prin fata unui canton silvic din Poneasca, apoi am revenit in tabara si am primit crenvursti cu mustar.
    In fiecare dimineata ne spalam pe fata si pe dinti intr-un parau, apoi faceam gimnastica de inviorare, mancam micul dejun in sala de mese aflata la parterul unei vile imense( asa mi se parea atunci). La micul dejun primeam si lapte – mie nu-mi place laptele si stiu ca incercau sa ma convinga sa-l beau.
    Elevii mai mari faceau de serviciu la sala de mese, aranjau farfuriile, tacamurile si servetelele si mi-as fi dorit sa fac si eu de serviciu, dar eram dintre cei „mici”.
    Zilnic aveam activitati in poienita, iar seara ne adunam langa biblioteca din spatele vilei, unde ascultam basme.
    Am fost si in excursie. Am vazut cascada Coronini – care astazi se numeste Bigar.

    Apreciază

  9. Am fost in tabara de la Ponesca in anul 1976. Dupa un drum lung din Iasi pana la Resita si apoi cu autobuzele pana la tabara a fost destul de greu. Insa peisajul, locatia, tabara in sine cu cabanute din lemn, locul unde luam masa, cu paine lare rotunda pe care o taiam fiind de serviciu la bucatarie , izvorul rece cu apa curata in care ne imbaiam si ne spalam pe dinti… of, totul intr-un loc de vis. Apoi excursia la Bigar, la paralela 45″, la Barajul de la Portile de Fier totul intr-o lume de basm reala. Imi amintesc cu placere si cu nostalgie !

    Apreciază

  10. Şi eu am fost în tabăra ,,Poneasca” în vara lui ”77”, eram în clasa a III-a.A fost prima tabără pentru mine.Îmi amintesc înviorarea de dimineaţă şi spălatul în apa rece a râului, drumeţiile în împrejurimi, am fost şi la o cascadă, probabil Bigăr .Erau multe activităţi în aer liber; îmi amintesc de un concurs de orientare prin pădure, am vizitat Anina, Reşiţa- locomotivele expuse acolo.A fost minunat, deşi ţin minte că mai plângeam seară pe ascuns după ai mei, mulţi dintre elevii mici mai treceau prin asta…. Drumul de la Deva până la Poneasca a fost grozav, cu nişte autocare Skoda care ne făceau deliciul luându- se la întrecere cu orice întâlneau pe şosea…Am înţeles că în anii următori avea să se construiască un baraj în zonă, iar tabăra avea să fie demolată.Avea nişte clădiri frumoase, tip cabană, unele mai mari, altele mai mici, care erau alimentate cu energie electrică de la un generator.Mâncarea nu era întotdeauna pe gustul meu, însă asta nu conta când era atâta activitate în jurul tău….Ţin minte că trebuia să ne aliniem pe grupe sau detaşamente înainte de fiecare masă, pe un platou şi numai după ce era toată lumea prezentă puteam intra in ordine la masă….Poate părea azi ciudat, dar viaţa într-o astfel de tabără te făcea mai independent, mai responsabil, mai matur.Am şi nişte poze din tabără, dar nu mai ştiu exact pe unde; ţin minte că erau şi vederi cu tabăra….Mă bucur că cineva a avut această idee cu tabăra Poneasca!!!

    Apreciază

  11. ” In Bozovici am strans in haturi timpul,
    Nu l-as schimba nici cu Olimpul ”

    Versuri din volumul poetului banatean David Blidariu, versuri care mi-au ramas intiparite in minte si care ma aduc acasa ori de cate ori ma cheama dorul…

    In tabara Poneasca am fost in 1972, impreuna cu sora mea, Ramona. Eu terminasem clasa a doua, eram proaspat devenita pioniera. Ramona nu frecventa inca scoala dar era atat de isteata incat s-a inchis un ochi si s-a aprobat si inscrierea ei in tabara.
    Veneam de la „doi pasi”, adica 13 km distanta de casa.Pentru amandoua tabara Poneasca a insemnat prima iesire in lume fara mamica.
    Punctul de plecare a fost in Bozovici. Fericiti si voiosi, o mana de copii ne-am urcat intr- un autobuz uzat, cu scaune de lemn si miros inecacios de gaze de esapament. „Zburam” lasand in urma, pe stanga, raul Minis iar pe dreapta dealurile dulci, cu iz de pruna, alternate cu pereti aproape drepti, pe unde soseaua isi croise drumul. La Poneasca autobuzul a cotit pe un drum de tara, iar norii de praf se ridicau albi, ca si zaharul praf de pe un cozonac alb si pufos.
    Despre cele doua saptamani care au urmat am amintiri foarte colorate. Colorate in galben, verde, auriu, culoarea rasului zglobiu – stie cineva s-o defineasca?? Nivelul de la care priveam in sus, spre treptele, terasa, ferestrele „giganticei” cladiri principale in care am fost cazate. Doua fetite imbracate in doua rochite vaporoase….paream mai degraba doi fluturasi galbeni, apropiati de starea de volatilitate…
    Ne-au fost repartizate camerele…imi amintesc si acum prima mea valijoara, din placaj si tinichele argintii pe muchii si care adapostea, intre cele cateva obiecte de imbracaminte, periuta si pasta de dinti si cei cativa banuti care s-au intors in final acasa, spre deziluzia noastra n.am avut unde sa-i cheltuim. Nu exista nici macar un magazinas de unde sa cumpar un „citro”.
    Dimineata ne destepta sunetul trompetei in note de ” Scoala-teeee – scoala-teeee, Somnorosuleeee!!!!! ” Unul cate unul, ciufuliti si inca in pijamale, coboram la paraiasul vesel si racoros, marginit de bolovani mari, albi si rotunjiti, unde ne spalam dintii si fata, si care ne aducea bujori in obraji.
    Urma micul dejun intr-o sala de mese interminabila !
    Apoi se formau detasamentele, ni se comunica programul zilei respective si gata, amintirea se fragmenteaza in cioburi multicolore. Salturi pe saltelele cu arcuri ale paturilor, rasete, batai cu perne, vizite in cabanele vecine, care adaposteau alti copii, toti necunoscuti. Intr-o cabana invecinata am cunoscut o fetita pe nume Natalia ( woow, nume nou pentru noi), afara niste baieti se jucau cu mingea, Horia era mai tot timpul in posesia mingii. Horia, alt nume nou, intalnit pana atunci numai in cartea de citire. Corina, Trudy, Mimi…
    Excursiile care mi-au ramas in memorie sunt vizitarea cascadei Bigar si urcusul printre copacii inalti, tinta era luminisul rotund si inecat in flori de camp multicolore.
    In spatele cabanei noastre era un mic cinematograf in jurul caruia nu conteneam sa alergam, sa ne pitim, sa-l rascolim…culoarea predominanta era verdele. Nu-mi amintesc nuimic din ce am vizionat acolo ci doar joaca, alergarea, rasetele.
    Singura fotografie pe care am facut-o in tabara, o mai am. Eu si sora mea, impreuna cu o doamna inaaaalta, doamna instructoare. Eu si Ramona aveam o „tinuta” ciudata, vroiam sa parem grasute, mai grasute decat la intrarea in tabara, pentru ca mamica noastra sa fie multumita, sa stie ca mancam tot.

    Apreciază

  12. Vă mulțumesc pentru emoționanta postare și pentru toate comentariile. Am fost și eu de vreo două ori în tabăra de la Poneasca, prin anii 1964-1965. Ce de amintiri! Mii de mulțumiri, din nou! :)

    Apreciază

    • @Ioan Mihai Cochinescu: Ma bucur ca textul meu v-a adus aminte de vacantele de la Poneasca….. Va urmaresc interesat „Povestiri(le) cu creionul chimic” din „Observator Cultural” atras dincolo de scriitura de evocarea-viziunea asupra Timisoarei…. .

      Apreciază

      • @ioanavram: Vă mulțumesc. Veți regăsi în curând crâmpeie din acele zile frumoase de tabără de la Poneasca sub forma unei mici proze în rubrica mea din “Observator Cultural”. 😊

        Apreciază

  13. Poneasca a fost prima tabara la care am participat. Eram clasa a treia, 1966-67. Am avut reducere la bilet, am platit 78 lei pentru doua saptamani. O verisoara mi-a imprumutat rucsacul , care la intoarcere era mult mai greu pentru ca adunasem niste pietre frumoase din excursiile facute imprejur si de pe malul raului. Imi amintesc cu placere de gimnastica de dimineata in curte, mancarea gustoasa, jocurile si intrecerile intre detasamente, focul de tabara, brazii ce inconjurau tabara, unde erau cainii legati, astfel incat sa se poata deplasa de-a lungul lizierei si noi sa fim in siguranta. A fost minunat!

    Apreciază

  14. Am intrat din intamplare!…Va multumesc tuturor care ati scris…mi-ati trezit multe amintiri frumoase.
    Am fost de 2 ori la Poneasca, in 1972- 1974, se organiza atunci faza finala,cu cei ce castigasera pe judete
    concursul de radio goniometrie „vanatore de vulpi” Eu cu alti pionieri reprezentam judetul Neamt.
    La prima edidie la care am participat,profesurul cu care venisem,a vrut sa ma trimita acasa..ma clasasem printre ulimii in prima etapa ….la antrenamente,in loc sa fac rcunoasteri cu locul unde urma sa se tina etapa,eu stateam toata ziua pe paraul de langa tabara cu undita in mana…m-am revavansat in schimb
    castigand concursul de sah. ( daca a fost cineva in perioada respectiva,as dori sa luam legatura)…la un foc de tabara!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s