Cateodata(V)-(fragmente)

Iulia il asculta (poate) putin distrata.Ce  torent de vorbe la omul asta, isi spuse in gand..

El trecea aiurea de la una la alta…. Ii arata niste poze,povesti despre o intamplare mai ciudata din viata lui si  deodata   remarca  acel vorbit continuu,torent, logoree… La origini era un taciturn.Nu vorbea mult cu altii.Vorbea mult cu el…Fara sunete.Vorbele ramaneau undeva in minte,se rostogoleau ca niste bolovani sau ca niste artificii… Traia din plin in interior fara sa  comunice cu nimeni…

Si logoreea asta ciudata…. Nu  fabula, erau pur si simplu intamplari din lumea prin care a trecut… Nu era nici rau,nici bun,era el  fara fard… Niciodata nici cand era foarte tanar nu  i-a placut „fardul”. Povestea fara sens,lauda…. Se stia destul de bine pe sine,era indiferent  la cum il vedeau altii…

Isi dadu seama ca in scurtele lor intalniri  a vorbit mai mult el…. Ce ciudat!

El care altfel stia sa asculte ore in sir fara sa scoata un cuvant….

Odata Iulia a incercat sa vorbeasca si tampita si neasteptata lui samanta de vorba   s-a pornit si cuvintele ei au ramas in aer…Sau poate i s-a parut ei ca raman in aer. A retinut atunci fiecare cuvant,fiecare fraza si n-a  apucat sa-i lase un semn  ca a facut asta apoi    momentul a trecut…….

Nu i-a placut niciodata sa intre in viata cuiva… Sa descoase… sa afle… Sigur intuitia si  simtul  aparte il fac sa „vada” multe dar niciodata nu se folosea de ele… Totdeauna „a ascultat” pe celalalt… Totdeauna a stiut sa asculte o poveste….

Nu  te descarci/povestesti  in fata cuiva decat daca ai incredere deplina in  celalat….Isi dadu seama ca de fapt el s-a „descarcat”,a povestit atat de multe incat Iulia ar fi fost de cand lumea alaturi..,. Nu o facea niciodata sa de obicei, nu a facut-o in ultima vreme.

Pentru ca trebuia sa poarte un nume(vorba  geniala, devenita uzata prin atata folosire cu rost sau fara, a lui Sorescu)…  a numit-o Iulia!

L-au atras  totdeauna   numele de Iuliu,Iulia…I se parea ca suna  altfel,ca numitii trebuie sa fie sigur ardeleni si oameni aparte… Au  -numele- o anume scrobeala si rigurozitate, i se parea chiar frumos  sa te cheme ca femeie, Iulia….. El avea un nume comun,nu-l manca grija de asta,  i se parea normal, dar pe ea a numit-o Iulia…. desi numele adevarat  al ei era frumos,prea frumos, prea amintea de numele  lui sau era chiar acelasi nume la feminin….

Iulia il privi   aproape cald si-l imbie cu bomboane de ciocolata… Trufe probabil,erau pudrate cu un fel de cacao,habar nu avea si erau  dincolo de toate  foarte bune….El amatorul de dulciuri,”expertul”….

Incaperea nu era mare ea se plimba  de  la el  la   cei veniti cu  probleme… O urmari de sus    cat de atent vorbeste cu  persoanele  venite,avea un glas cald  care  asteapta/imbia  pe celalat sa se destainuie.In acest caz sa-si apuna problemele… Din cand in cand  Iulia ridica privirea si se uita spre el,erau niste mici obstacole pana  acolo dar   totdeauna reusea sa se intalneasca cu ochii lui

I se parea  de cand lumea acolo(in seara grabita) cu Iulia si totusi de fiecare data descoperea ceva nou la ea….

Odata l-a intrebat  daca i-a nimerit leacul… Poate ca da,sigur ca da, dar  modul in care a soptit „leacul” i-a placut  mai mult decat  medicamentul in sine….

Un leac pentru  fiecare anotimp,un leac pentru iarna si altul pentru primavara…. Un leac pentru fiecare!

Si sa tii la cineva asa,  aproape pe neasteptate si  fara ezitare, este un leac….