Cateodata (VII)-fragmente dintr-o carte


De la cele trei fotografii poate incepe o alta poveste….

Atunci …..

Era tanar, nu foarte, poate putin   peste varsta  Iuliei …. Era si atunci ridat,mereu inchis, de nepatruns si nedesfacut,  de necitit…..Obosit si chinuit intr-un fel de  cele   peste 12 ore lucrate in fiecare zi. De   luni dimineata pana sambata seara.Uneori si duminica…. De   nemultumirile celor aproape 1600 de oameni din subordine..Nu era nici fericit, nu era nici nefericit,viata isi urma cursul…..

De atatea si  prin atatea…,de imbacseala  anilor  care pareau tot mai putin respirabili si care-l enervau…….

Nu putea  face mai mult.Atunci cand ar fi putut,  nu a plecat.De ce plecarea era singura solutie  a acelor ani? Sau mai bine zis:era plecarea singura solutie a acelor ani?

El a dat raspunsul si a ramas…Putea sa plece si nu uita dimineata de iulie cand pe o banca din parcul Rozelor a avut foarte clar in fata anii care vor veni…. Aproape i-a vazut aievea cum se perindau prin fata ochilor  in parcul aproape pustiu si mirosul de pusta alaturi.

Timisoara miroase a pusta,ea pare un mare oras asezat pe  malurile unui fluviu…Numai pare  asa…..( in ce priveste marele fluviu, in rest toate raman valabile….)

El a ramas,nici nu-si mai dorea sa plece in acei ani(anii fotografiei)…

La ce bun? Incotro? Nu se simtea confortabil decat in limba romana,nu va putea sa scrie  vreodata in alta limba decat in limba romana….De scris n-a scris cum ar fi vrut, afara de cateva mii de pagini de- asa zis jurnal- si ala oarecum „pocait” pentru ca se ferea  sa atace direct  problemele zilei,chestiile vietii si ale  politicii…. Totul se rezuma la ce a facut,  ce au facut ceilalti din familia lui, ce au facut  prietenii si prietenii prietenilor lui etc,etc… Nu ar  alege din el mare lucru… Si atunci la ce buna fraza cu locuirea in limba materna,in limba romana?

Zilele treceau fara sa aduca nimic, poate doar vreo pasagera poveste…. Era implantat acolo in fabrica si acolo se desfasura mare parte din viata lui…. Nu avea copii,era tarziu atunci sa mai aiba copii,cum tarziu era si mai …. tarziu….

Se nascuse totusi un prunc,o pruncuta(cum ar zice prietenii lui  maramureseni) care de atunci(de la nasterea ei ) a stiut ca-i va fi  aproape…. Are o fotografie de care a uitat si  zilele trecute   „rasfoind” intr-o cutie veche  cu poze   si-a adus aminte de ea…

El cu o   fetita frumoasa in brate,dandu-i lapte cu biberonul… Fetita nu plange nu se sperie de un ins care pare(cel putin in fotografie) inchis,orgolios,distant si rece de multe ori….. Pentru ca orice copil are al nu stiu catelea  simt care-i spune  sau il face sa simta ca  este tinuta in brate cu dragoste, cu o infinita gingasie …

O tinea in brate cu o gingasie de care el   se credea in stare(mai putin  cei din jur) si  aceasta fotografie  usor suprarealista( pentru acesti ceilalti)  a ramas ascunsa in memorie  acoperita de altele si altele…..Niciodata n-a tinut un copilas in brate  la o varsta atat de frageda si mai ales  nu i-a dat lapte cu biberonul…. Si nici nu stie sa mai fi tinut vreodata, de atunci inainte…. Probabil intre cei doi- fara vreera cuiva- se crease o legatura care trecea peste varsta, bazata pe simturi, pe nestiutul care ne duce acolo unde vrea el si nu unde vrem noi……

Nu era masiv,nici foarte inalt,nici frumos,mai degraba parea dur…. desi sufletul lui  prindea ca un seismograf orice miscare din jur,…. Invatase de mic sa  vada oamenii,avea incredere in putini… Lucra ca un robot zi dupa zi,citea cu disperare toate revistele care apareau la noi,era la curent cu orice misca in literatura dar nu  avea chef sa mai scrie…..

xxxxx

Urmase indemnul unui sef al lui. Seful avea vreo 45 de ani el 28, cand s-au cunoscut….. Ajunsese adjunct al sefului,altfel om  carunt cu voce baritonala, puternica, fost ofiter de aviatie,  devenit apoi inginer….Nimerisera amandoi intr-o cloaca  cu zeci de „clanuri” care acaparasera  fabrica unde lucrau…. Veri si cumnati,frati,   cumetrii( cum zic moldovenii) dar n-a inteles niciodata ce este ala „cumatru”,  neamuri de a saptea spita care s-au tarat unii pe altii si au ajuns in marea uzina. S-au casatorit, mare parte cu  partener din aceeasi zona”folclorica”, au facut copii,multi copii si au capatat locuinte si asa au ajuns…. oraseni.In acte poate,altfel erau  tot  departe de oras ….Nimerise acolo si seful l-a testat din prima zi. I-a spus ca nu cunoaste pe nimeni afara de  el (de sef) ca-i multumeste pentru incredere si ca orice se va intampla va fi in „echipa” lui… Seful l-a simtit imediat si apoi in timp  dupa ce seful a promovat  el la randul lui a fost promovat si au lucrat din nou  impreuna…Sigur pe alte planuri si de pe alta scara….

Erau probleme in fiece zi, majoritatea  se rezolvau maine sau peste o saptamana cand de fapt trebuiau  sa se  rezolve azi...

Si atunci seful lui si a celorlalti tuna si fulgera, cu glasul puternic de fost ofiter, la toate „clanurile”  sustinute de partid  sau de sindicat.Sefii de „clan”(sau supusi ai lor) erau sefi  pe la partid sau sindicat,aveau cum se zice parte din putere…

Seful lui tuna cu glasul de arama:„nu mai intereseza maine sau poimaine… Vreau azi sa rezolvam,azi trebuie sa mancam… „

„Clanurile” maraiau dar nu aveau ce face in astfel de cazuri….

De fapt seful  spunea altceva  mai porcos si in limbajul frust/dur al ofiterilor sau al uzinei,  exprimare directa si pe inteles …

Ceva in genul „asta seara vreau sa…..si  nu am ce .. ….,maine este o alta zi,o sa vad….” Traducerea era ca totdeauna trebuie sa gasesti rezolvarea pentru azi….Maine…….

Azi, pentru ca trebuie sa mananci,sa traiesti,  sa-ti intretii familia si abia apoi sa te gandesti la proiecte grandioase,fantasmagorice…la razele de luna,etc…. A, poti sa te gandesti la ele dupa ce ti-ai asigurat   traiul de zi cu zi… Dupa aia poti sa faci cate planuri vrei, sa visezi la California sau la  una mie de femei frumoase adunate intr-un harem personal si personalizat….

Obligatia de baza a oricarui ins(care are in cap ca raspunde de ceva,de viata lui,de viata iubitei sau a copilului) este sa gaseasca locul,mijloacele prin care sa asigure viata de zi dupa zi….

Suna ca dracu? Suna plat? …. .. Nu se poate trai numai din iubire sau se poate trai o vreme  Dupa care vine inevitabil  nemultumirea celuilalt….

Vorbele fostului sef l-au urmarit… Visase sa scrie… Scria…  Dar scria numai cum si ce vroia el… Si mai ales era total inflexibil la  compromisuri… Cine-i garanta ca  acele carti sau ce o fi fost se vor tipari si el va capata bani si va trai decent sau ca un mic nabab acolo in plin comunism…. Asa ca mai intai trebuia sa munceasca,sa aiba un serviciu mai bun sau mai rau si care sa nu-l oblige la compromisuri majore …. si abia apoi sa se gandeasca la …..California….

Era si o doza de oportunism in tot ce spunea… Mai bine la „cutie”, cu  slujba ce o are alaturi decat expus, in lupta cu….niste mori de vant care se dovedeau tare date dracului daca intrai pe „mana” lor…Un oportunism asa  …putin ordinar….. se grabi sa adauge cu putina sila fata de sine.

Daca era singur  putea risca totul pe o carte… Care putea sau, mai sigur, nu putea fi castigatoare… Dar in spatele lui erau fratii,era mama,era  si familia lui….

 

Totdeauna trebuie sa se sacrifice cineva… Si acel cineva  care trebuie sa se sacrifice este  el,…. restul sunt povesti,isi spunea atunci,  spune si acum…Nu are nici o tresarire cand scrie acest lucru, nu-si plange pe umar, de fapt  nici  nu se considrea sacrificat….

Cum naiba sacrificat? Nu este modul lui de a fi/gandi… Isi duce foarte simplu crucea fie ea usoara sau grea…..

xxxxx

A avut todeauna o mare doza de altruism, putin cunoscuta  de cei din jur….

Ceilalti intai  si apoi el…. Din punctul asta de vedere nu era egoist…Nu stia ce este egoismul….

xxxxx

Daca Iulia ar fi in fata lui i-ar spune ca  scrie pana nu mai poate, ca scrie cu toata fiinta lui dar ca  trebuie sa faca si altceva,sa lucreze si altceva pentru a  reusi candva sa asigure  ei,Iuliei,  cele necesare  sau unele mici dorinte…. Nu se putea altfel….Nu stia   cand, nu stia daca va castiga prin scris… A,stima,da, poate si stima …..

Nu era vorba de sacrificiu,mai degraba de morala sau atitudine sufleteasca cum zice cartea…. Nu putea iubi  la modul total asa cum  poate el sa iubeasca si pe de alta parte sa  fie lipit  la(de) zid,sa nu aiba dupa ce bea apa sau sa „roada” canapele…

Sau poate  nu conteaza canapelele si apa intr-o iubire….? Cateodata este/era   de acord……

Scria sau gandea  contra lui,altadata era in stare sa se scuipe pentru ca punea asemenea adevaruri(lipitul la  zid,etc) alaturi de chestiuni  pentru el sacre….Se schimbase? Poate nu!Dar ceilalti? Ar (mai) gandi ca el?

Sufletul si el au ramas …

xxxxx

 

A, ca iubirea fata de cineva sa-l faca sa se adune si sa reusesca si intr-o parte si-n aialalta,asta  da!….

Iulia l-a facut sa se adune….. Sa se intrebe,  incotro….?

Daca mai vrea ceva sau toate sunt inchise….. Iulia l-a facut sa se adune, sa-si puna serios problema ce face,ce vrea sa mai faca…. O sa-i spuna si ei odata, nu este nici  rusine nici altceva, sa recunoasca…. pe de alta parte nu-i pasa daca ea va zambi la citirea acestora…

….  Ca intalnirea lor   devine  cunoastere si apoi in mod ciudat sau nu,ajung mai deaprte…….

O iubire care sa-l adune…? Numai pe el sau si pe ea?

Iulia observase diferenta de ton,de stil intre pagini… Intre paginile ultime pe care le scria acum si cele scrise acum  trei-patru cinci ani…. Paginile de acum seamana cu paginile  de acum multi ani….. cand tot asa s-a adunat poate nu neaparat din cauza unei iubiri ci din  frica de  ratare sau din simtamantul foarte clar ca el  este  ..”alesul”, care trebuie sa scrie,sa vada, sa sufere sa iubeasca, sa scrie…. Puse ghilimele  necesare…Suna  prea  ciudat si fals asa ca vrut sa renunte la chestia cu „alesul’ dar pana la urma a ramas in fraza….

De fapt o iubire se  naste si se face cu multe gesturi si putine cuvinte…. sau dincolo de cuvinte.

Acel fluid  care trece de la unul la altul  prin buricele degetelor….. candva sau  cateodata…. Cand nu trece este totul doar un spectacol, un fals la care ambii  convin pentru altceva, pasager….

Sigur ca Iulia l-ar intelege o vreme dar succesul poate sa apara tarziu sau sa nu apara  niciodata…. si atunci toate  se duc pe apa sambetei…. Si rabdarea si clipele extraordinare care nu vor mai fi extraordinare si altele…..

Toate astea in cazul in care el si-ar asuma fata de Iulia  un drum  in care sa mearga alaturi….

Era doar exemplul din capul lui pe care gasise de cuvinta sa-l dea acum…..

Adauga repede nu cumva Iulia sa se sperie citind…..

 

 

 

O privi in memoria lui si in fotografie… O fotografie care o arata asa cum este si cum crede el ca este …,care nu-i lasa ochii …la vedere…..Era primavara la ora pozei,pomii infloriti,pe iarba fulgi,petale, frunze (iara habar nu avea si ea va zambi) de magnolie…Era soare si soarele intra  in ochii ei frumosi,  facandu-i mici….Isi imagina   foile delicate ale magnoliei cazand incet peste parul si fata ei ca o ninsoare tarzie…Si ochii ei  facandu-se mari,mirati de „ninsoarea” nebuna a primaverii…. Peste sau alaturi de foile delicate ale magnoliei  bentita si o bandana care sa-i tina parul „ciufulit” intr-un  „neglige”-ul fara ifose care-i placea lui atat de mult..

Si undeva pe aleile parcului, de departe,  muzica …. Putea fi si Led Zeppelin   si „San-Francisco”-ul lui Mc Kenzie si  „adierea unor nopti in sau de matase alba sau satin alb…”.

Fotografia era facuta in acelasi parc unde avea si el cateva fotografii  tare demult petrecute…

Se imagina pe aleile lui, intalnind-o.

Intalnind-o  asa cum si-a imaginat, cu ninsoarea de magnolie….

El, cel de atunci sau el, cel de acum…?

Pentru poveste,povestea care se face sub ochii nostri, conteaza cel de acum…Restul sunt alte „povesti” asa cum fotografia cu pruncuta este doar pentru poveste sau ramane doar ca o poveste….

xxxx

Tinea in brate pruncuta    cu un sentiment difuz, ca ea este aleasa  ….. ca el nu va avea din pacate alti copii si acest copil care este al altuia si la care el n-a avut nici o contributie(poate doar  iubind  total si  dezinteresat pe cei din jur …)  ii va ramane in suflet…. Se uita(le puse alalturi) la fotografia aceleasi la acest timp, dupa….. douazeci si sapte  de ani si vedea acelasi copil de atunci…

Numai el, era altul.

Sau era acelasi?

xxxx

 

De Iulia l-a apropiat sentimentul ciudat/nesperat/neasteptat ca a intalnit o  fiinta care  este cum si-a dorit, care are doza ei de necunoscut si ochii ei frumosi, care se „desface”incet, cu gingasie, aproape invizibil ca si petalele unui trandafir pe care seara le vezi in bulb si dimineata apar ca o splendoare-evantai  fiecare   asezate in voia luminii…….

 

 

-va continua-

Anunțuri

Un gând despre “Cateodata (VII)-fragmente dintr-o carte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s