Vama Buzaului-o lume si noi cei din „alta lume”


 

Gratie I.-I. am  dat peste un text despre Vama Buzaului…O comuna mare din estul  cel mai Est al centrului tarii. Nu este un reportaj dar este o prezentare cinstita a unor oameni, a unei asezari din Ardeal. Si are   fotografii deosebite/excelente    cu acele locuri  unde incap/incep multe povesti….N-am  cerut permisiunea Ioanei -Iulia pentru preluarea link-ului,îi multumesc in aceste pagini si  cred ca  va intelege graba mea…..   Textul si fotografiile le gasiti aici:http://www.revista-satul.ro/articol.php?id=18…

Lectura mi-a adus  aminte de o  plimbare in clar de toamna  la Vama Buzaului. Si de aici textul de mai jos.Textul meu nu are parte de fotografiile excelente  pe care le gasiti in link-ul mentionat…Ale mele(nu stiu daca la fel de relevante) sunt intr-o arhiva in memoria unei unitati PC care PC este   a aruncat intr-un dulap…. ,etc,etc… Poate odata vor ajunge  si ele la lumina odata cu  „cresterea” vredniciei mele……

 

 

Am ajuns la Vama Buzaului intr-o toamna…. Toamna cand padurea este in  zece culori(ma  grabesc cand   scriu chiar zece)poate mai multe,de fapt era o policromie care-mi facea bine,  de la ocru la verde,trecand prin  nuante de rosu… Orasul era undeva departe,eram in Ardeal si  vedeam totul cu alti ochi decat  daca  as fi trecut  muntele dincolo in Sud.Venisem intr-o doara,venisem  pentru ca simteam nevoia sa   vad altceva….

Aveam ca punct  rezervatia de zimbri si  de la  intersectia mare   la intrarea in Intorsura am luat-o la dreapta…  Cei cu care eram, nepasatori la peisaj,ma uitam in dreapta si in stanga, la case,la oameni  si cautam  rezervatia…. Comuna tine de  judetul Brasov,celelalte  din jur(cu centrul la Intorsura Buzaului), de Covasna. Printr-o ironie a hartii,  care   face un pinten in dreptul localitatii  ingloband-o in alt judet …Stiam si motivele, acum imi scapa…. In linie dreapta  nu eram prea departe de Brasov,undeva Ciucasul (imi aduc aminte ce  fotografie  cu Ciucasul ca o umbrela peste  sosea si zare  am reusit in drum spre Babarunca),Acris apoi Vama Buzaului….

Mergeam incet     si ma uitam la peisaj…Peisajul din case,oameni si  mai in spate padurea si muntii…. Totdeauna cand plec  spre o destinatie  zis necunoscuta  ma uit pe harta… Drumul,localitatile,le amestec cu ce mai stiam si  incerc sa le „fotografiez” in memorie…Nu este greu, nu pare greu desi i-am auzit pe  cei mai tineri  declarandu-se destul de bulversati de metoda….Doar d-aia(zic ei) s-a inventat GPS-ul… Totdeauna rad   „homeric” cand  aud pe cineva laudand GPS-ul…. Decat sa stau cu ochii pe  ecranul micut prefer sa  vad  prin parbrizul larg…. Se inelege ca eram cu masina… Dar inainte de a ajunge la/in  Vama sa va povestesc  doua intamplari legate de GPS si tehnicile de   „des-cojit  oua” sau „curatat morcovi” avand la baza tehnologia lansata de  numitele gadget-uri.

GADGET, gadgeturi, s. n. (Englezism) Obiect mic, ingenios construit, de valoare și utilitate neînsemnate(DEX)

Va rog ,nu-mi sariti in cap……

Plecam in Germania.Am fost sfatuit sa-mi iau neaparat GPS… Nu l-am dorit  ..L-am primit cu forta  si l-am aruncat pe bancheta masinii unde a stat pana la intoarcere…. Am  „citit”  harta -vreo ora-  cu tot ce insemna drum de la Timisoara la Dusseldorf… Si mi-a ramas in memorie….Plus restul….   Acest rest este totdeauna important…., dar este o alta poveste…. Am plecat destul de furios, seara(era iarna), din Timisoara( dupa ce am pierdut timpul  cu un accident stupid) si am condus snur,seara-noapte  si iara zi pana la Dusseldorf… Cu mici pauze…fara GPS si fara sa ma incurc….Mi s-a parut un drum normal…. I-am auzit pe altii cum  au ratat cu GPS langa ei  intrarea in vreun oras si s-au dus  zeci de kilometri  in …pustie/noapte  pana s-au dumirit…. Ma rog……

Alta data  mergeam la Munchen…., cele doua insotitoare ale mele m-au batut la cap sa  luam un GPS.Am zis nu dar cum nu aveam timp si chef  sa ma „pun” cu doua doamne, l-am luat. „Este pus exact pe adresa hotelului unde trebuie sa ajungem” m-a asigurat multumita una din doamne… L-am instalat la bord,l-am oprit si am mers linistit pana la intrarea in Munchen… dupa „regula” mea…. Acolo cele doua domane mi-au spus scurt „pune GPS-ul”,gandind ambele„tu esti baiat de la tara  n-ai cum sa te descurci intr-un mare oras….” Am „primit” si am intrat incet in oras urmarind exact  semnalizarea GPS…. Sa va spun insa ca din motive ciudate(lene,timp,lehamite,etc,etc) n-am apucat, inainte de plecare, sa ma uit pe o harta, sa vad unde este hotelul si sa-l „leg” de  ceva din oras……De unul sau mai multe „ceva”-uri…

Rulez in orb pe strazi, era toamna inceput sau sfarsit de vara, peste o zi  se intampla sa fie Sfanta Maria Mica…. Ne-am invartit ca pe un ringhispil,am ajuns de unde am plecat,am insistat  si ne-am trezit din nou in afara orasului  pe autostrada pe unde venisem… Se facuse noapte, cerul era instelat,(las deoparte celelate,nu,eram foarte calm,eram cu GPS-ul!) am fumat o tigara intr-un refugiu si am luat-o inapoi spre oras… Din nou rulaj atent,    stanga, dreapta,la un moment dat n-am mai  respectat indicatile „dumnealui”…dar nu vedeam nici  un nume de strada  afisat la vedere.toate erau pe ziduri neluminate.Ne-am intors prin locuri  pe unde am mai trecut…. si am oprit  langa o coloana de taximetre…. Intrebam frumos,omul raspunde  civilizat si-mi spune ca suntem pe aproape,  dupa care imi explica in limbajul soferilor cate semafoare trec,o iau la stanga,apoi la dreapta si hotelul…. Multumim dar inainte sa plecam omul zice „ia sa vad si eu GPS-ul”…Se uita, ne intreaba de adresa,doamnele o repeta scrupulos in nemteste si omul constata ce   lipsea o litera  din adresa sau o cifra….  Ma uit la doamne ,”asa mi l-ati dat si cu indicatia expresa sa nu umblu la el”, se stramba , nu zic nimic este seara de septembrie, maine este Sfanta Maria Mica si ma gandeam la altele …., de fapt nici nu stiu daca ce a spus soferul era adevarat…Oricum nu avea importanta…. Plecam dupa   traseul rezumat  de sofer, parcurs de  cateva minute, stanga-dreapta si …. hotelul…. ca o asteptare……

Rulam incet, oameni pe la porti, sat ardelenesc,  sat venit din Imperiu ca si cele din Banat….Numai cei ce au trait sub umbrela mare a  Imperiului stiu ce inseamna un sat din Ardeal sau Banat.   Am trecut de zeci de ori pe langa el mereu coborand in sud,in Regat … Aveam niste lucrari… Mi-am tot promis sa intru dar n-a fost sa fie…Noaptea cand reveneam din Sud, nu era cazul….

Ajungem,razervatia de zimbri,larga,lunga,imprejmuita si un tablou/panou al firmei     plin de lamuriri…

Si zimbrii …Unii mari cat o locomotiva,miscandu-se alene,trufasi,nepasatori ,altii cativa  mai mici(erau doamnele,parca, mai docile,mai „gingase”)  si undeva ascunsi prin iarba, puii…Zdraveni altfel, dar pui…

In spate si putin lateral padurea cu zeci de culori… Ma misc incet, alene ca si   zimbrii de dincolo de gard si  fac fotografii … Numai padurea….Companionii de plimbare  se aseaza langa gard sa le fac o poza…O amintire pentru neuitare cu …niste zimbrii… da bine ,nu, la album…

Imi place prea mult padurea si coloritul ei,  trag  cateva cadre,  caut un unghi ca sa prind numai zona ce ma interesa, ce-mi violenta ochiul… Sunt strigat, totdeauna vine cineva sa te cheme la „realitate”, pozele cu zimbri,„pai, de ce am venit noi pana aici”.

Ma intorc, la fac pozele,eram  sigur din alta lume  decat companionii mei  dar ma „executam” din mai multe motive(ne numite aici)… Ma indepartez iara,ma uit la zimbri, se uita la mine,ma apropii de padure si raman asa  pret ce cateva minute …

Batea un vanrt usor, din loc in loc   baloti  de fan asezati unul peste altul sub cate o copertina, zeci de  pasari care inegreau vazduhul,  undeva  departe alti zimbri, totul ca o poveste de toamna  ireala…

Soarele   sclipea   stingher, era exact atmosfera de capat de lume  unde incepe si se sfarseste viata…Sau invers….

Companionii   vorbesc cu un ingrijitor,”cat mananca”,cat de repede sau de cate ori „fata”…. Ii aud ca prin „viscol’   eram in atmosfera dulce amara a unui loc care m-a atras,  vroiam doar sa simt locul,cu zimbrii, cu padurea, sa simt locul si nu ma interesa deloc cata hrana furajata inghite  animalul si nici cum se imperecheaza….

Totdeauna un loc ramane in minte/suflet daca reusesti sa intri in „atmosfera” lui,sa-l simti…. Asta vroiam  acolo, policromia   padurii si linistea locului imi aduceau aminte de altele si altele si   ma gandeam ca   este un loc  unde   se poate intampla sa te indragostesti…

Era cu trei-patru ani in urma(la timpul acestei relatari-poveste-reportaj) ,eu nu aveam de cine si de ce si ramanea  sa ma indragostesc de…… loc……

Era acolo  o lume si eu eram din „alta lume”  …. Si cele doua lumi se apropiau…..

Toamna, ziua si locul au ramas  undeva atarnate in memorie …  Eram atunci la fel de singur ca si in urma cu ceva vreme/luni,  ma gandeam cu  bucurie  ca    pornisem intra-colo si chiar am ajuns si nu-i simteam si vedeam pe companioni care unul  mergea greu si injura-din cand in cand- printre dinti, alta  il tempera „ca nu se cade” si alta  se facea ca-i place   ca de aia este la plimbare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s