Adrian Paunescu,altfel.Ne place,ori nu ne place……


Am mai scris despre Adrian Paunescu in aceste pagini…

Nu-mi pasa de opinia  populara,de fapt   a „unora”, care  trag cu toate tunurile  in poetul  trecut dintre noi acum cinci ani…N-am fost   comunist  din convingere sau necesitate,nu m-am imbogatit pe seama regimului dar nici anti-comunist acru si  „intransigent”, „dur” pana la gingii( cum s-a purtat si a fost moda la noi la noi pana prin anii 2000).Anti-comunism   cantat,impus de cateva capete „luminate” care au monopolizat piata si mentalul unora mai  dusi pe la biserici….

Asa ca imi permit o opinie si o analiza  libera si fara prejudecati….

Paunescu este un mare poet a romanilor…Ca vor unii sau nu vor..Oricand din opera lui se poate „trage” o antologie  de o suta de poezii absolut  extraordinare…

Paunescu a fost mai apoi un jurnalist  de exceptie care a militat si a impus  cu forta o serie de valori….

Tot Paunescu este desigur si versificatorul   care a adus  omagii lui Ceausescu, tot Paunescu a facut destule temenele regimului de atunci … dar nu asta este esenta vietii si operei lui…

Atat despre comunsiti cat si despre anti-comunisti trebuie sa scriem/vorbim cu calm si cu analiza…

Impresiile brute si manipulate  ar care circula prin  Bucurestiul ca un „ferentari”  ma lasa rece…

Am gasit  si-l voi transcrie aici un text a lui Alex Stefanescu despre Adrian Paunescu…Este un text altfel,mai calm,mai apropiat de ceea ce a fost Paunescu…

Sa adaug imediat ca Alex Stefanescu este unul din cei mai importanti critici literari romani si autorul unei  valoroase,fundamentale si(mai) si „altfel” carti: „Istoria literaturii romane contemporane(1941-2000)” aparuta in 2005…

Poti fi de acord cu Stefanescu sau nu, dar nu poti contesta spiritul critic senin si imperturbabil,umorul delicat,analiza fina si aplicata  empatie cu autorul analizat (daca acesta  este  pe placul scarii  de valori a criticului)…

Sa mai adaug ca Alex Stefanescu este/a fost membru al PNTCD  (  timpul lui C.Coposu) deci funciarmente manifestat ca un om de dreapta chiar  anti-comunist in multe privinte, iar Paunescu un militant pana la moarte,de stanga…

Cartitorilor absoluti si acriti le mai aduc aminte sau le spun ca Paunescu a facut posibila aparitia pe ecrane a celui mai bun fim romanesc din toate timpurile,„Reconstituirea” lui Lucian Pintilie si tot Paunescu a adunat cu forta si impotriva  regimului cea mai formidabila echipa de reporteri care a existat in presa romaneasca a ultimilor 60 de ani.Am scris  aici pe blog despre aceasta   fabuloasa echipa a lui Eugen Seceleanu…

Sigur ca Paunescu a facut posibil si corul   desantat al versificatorilor de ocazie a lui Ceausescu,a  facut si cenaclul Flacara.Intreb, oare cati dintre cei tineri  ce au cantat ragusiti odata cu Paunescu  numele lui Ceausescu in cateva productii  de la cenaclu au  sarit(indoctrinati de poet cu idealurile comuniste dupa cum spun/cred unii azi) sa-l apere pe Ceausescu in 1989…

Sa privim calm si fara o obtuza si  nevricoasa manie, trecutul.Tot noi am fost  si atunci si acum…

Restul sunt numai impresii adolescentine  a celor cu fata plina de cosuri si cas  la gura ce  se cred  maturi si pot sa imparta judecati…

Niste putopalmisti  cu voce subtirica….Judecata lor este stramba si pute a scoala facuta pe la seralul multinationalelor si a vizitelor spoite prin Vestul( plin de euro….in visele amaratilor de romani)

 

 

Alex Stefanescu:

Adrian Păunescu a fost unul dintre cei mai buni oameni din câţi am cunoscut vreodată. Când se uita la tine, nu te privea, ci te examina, cu căldură şi îngrijorare, ca să înţeleagă repede în ce stare te afli şi ce se mai întâmplă cu sufletul tău.

Dacă aveai un necaz, te ajuta atunci, pe loc, nu pierdea timpul cu o retorică a compătimirii. Iar dacă observa că iradiezi bucurie, se bucura de bucuria ta.

 Ştiu că aproape nimeni nu mă va crede, pentru că s-a creat în timp, printre intelectuali, obişnuinţa vicioasă de a-l defăima şi de a face din el un personaj odios.

 

De ce? În primul rând, pentru că a avut un succes imens la public, cum n-a mai avut niciodată vreun scriitor la noi, ceea ce a provocat o invidie neagră (îl invidia până şi Ceauşescu). Apoi, pentru că îşi iubea ţara cu un entuziasm sincer, provocând panică în rândurile celor cu sentimente antiromâneşti. Steagul tricolor din camera lui de zi, din reşedinţa de pe strada Dionisie Lupu, era la locul lui acolo, nu făcea parte dintr-o recuzită a demagogiei. Era lacom ca să aibă ce dărui Pe mulţi contemporani i-a rănit şi modul lui brutal-autoritar de a-i obliga să se mişte mai repede, să nu-şi trăiască viaţa dormind.

Parcă era căruţaşul pe care l-am văzut odată în copilărie mânând caii energic fără să-i pese că, legat cu o sfoară de căruţă, alerga − şi uneori mai mult se lăsa târât − un căţeluş care aproape că-şi dădea sufletul.

S-a vorbit cu oroare de lăcomia lui, dar el era lacom numai şi numai ca să aibă ce dărui. Jalnică mi s-a părut întotdeauna declaraţia de bunătate a celor veşnic săraci, incapabili să-i ajute pe alţii. Adrian Păunescu avea întotdeauna cu ce să ajute. La fel se explică setea lui de putere. Trebuie să ai putere ca să poţi să faci dreptate. El nu plângea pe umărul celui nedreptăţit, ci intervenea fără întârziere în favoarea lui, punând la contribuţie tocmai autoritatea ieşită din comun pe care şi-o câştigase. 

Nu l-am curtat niciodată în perioada lui de glorie.

M-am apropiat de el abia în 1986, când devenise un personaj indezirabil şi pierduse totul: revista „Flacăra“, cenaclul cu acelaşi nume, dreptul de a-şi tipări cărţile în tiraje mari etc. Înainte de 1986, ani la rând, îl tot ironizasem. Îl numisem, printre altele, într-un articol de critică literară, „o uriaşă ciocănitoare Woody“ (personaj invaziv, dintr-un film de desene animate la modă atunci), ceea ce, bineînţeles, îl înfuriase. Dar după ce a fost trecut pe lista neagră a regimului comunist, l-am privit mai atent şi mi-am dat seama că mă înşelasem. Făcea paşi mari şi era greu să mergi pe urmele lui. Totul a plecat de la faptul că editorii, precauţi, nu se mai înghesuiau să-i publice cărţile (deşi s-ar fi vândut în sute de mii de exemplare, ca şi cele dinainte). Domniţa, soţia mea, redactor pe atunci la Editura Albatros, i-a publicat fără reţinere volumul „Locuri comune“, cuprinzând 202 poezii noi, iar acest gest l-a impresionat şi ne-a invitat pe amândoi la el acasă. Acolo i-am cunoscut şi pe Carmen, tânăra şi frumoasa lui soţie, veselă şi exuberantă, ca şi pe Andrei, fiul lui, talentat cântăreţ de muzică folk, remarcabil prin spirit critic şi prin umorul lui negru (el i-a fost totdeauna devotat tatălui său, dar nu l-a imitat, iar în prezent este o prezenţă remarcabilă în viaţa noastră culturală).

 

Tot  textul aici:http://adevarul.ro/cultura/carti/adrian-paunescu-vazut-aproape-1_554366fdcfbe376e35bd4eb3/index.html

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s