„Ce faci? Esti bine?”(din „Texte tarzii”)

Intrebarile astea vin la fiecare inceput de convorbire… Intrebari simple dar modul in care sunt puse face tot farmecul/emotia .

Una este sa te intrebe cineva alb, fara  nici o modulatie/vibratie in ton, asa  in stil americanesc” Hi,how are you?” in loc de buna ziua sau  de/din  pura politete si alta sa o aud intreband usor  cantat, profund vibrat  „ce mai faci?

Intrebarea ei  ma face sa raspund cald dincolo de morocaneala zilei sa zicem…,sa pun  fara sa ma stradui, asa de la sine si inevitabil,  caldura  in raspuns…

Urmatoarea intrebare   aproape soptita,deloc  somatie,interogatie ci incarcata de o tona de  speranta ca totul este  normal,  ma „dezarmeaza”…

„Esti bine?”

Si sa nu fiu bine primul raspuns pentru  extraordinara speranta/caldura/grija pusa in intrebare  aproape ma „obliga” sa raspund ca „sunt bine….”

De aici incepe  sau se reia totul, de aici re-incepe povestea…

De cele mai multe ori,dupa raspunsul meu care se vrea linistitor, intreb eu :”tu cum esti?esti bine?”

Primesc raspunsul  si vin intrebarile mele si vin intrebarile ei,vin povestile zilelor cand nu ne-am vazut…..

Intrebarile acestea simple sunt semnalul de bun regasit a fiecarei zile….

Semnul sperantei care se urca rapid „pana in gat”…. speranta gata sa invinga oboseala, singuratatea,asteptarea  sau cine mai stie ce altele….

Ce faci?

Esti bine ?

Intreb si eu plin de speranta/grija/emotie…..

Si voi pune mereu intrebarea asta,chiar daca,cateodata numai in gand…