Cateodata(XIII)-fragmente dintr-o carte.ACTUALIZARE 1

Reluare  final „Cateodata(XII)

Se uita la poze,de fapt ea ii  arata pe prima si apoi  a vrut sa-l lase sa continue derularea,”te rog  ,«misca-le» tu nu pun mana pe ecranul tau …”. „Pe aparat” se corecta imediat si  zambi …. Vazu odata cele patru fotografii si  o ruga sa le mai deruleze…. „A doua si a treia imi plac,sunt frumoase….” zise,cineva a intrat chiar in acel moment si aparatul a ramas la el in mana…. Se intoarse  spre   lumina,usa era   de fapt un „perete” de sticla prin care intra larg lumina diminetii de acum tarzii… Derula de la capat apoi o lua invers…. Si inca odata si apoi iara dupa ceva vreme…. Fotografiile aveau ceva  deosebit,il izbeau printr-o altfel  de  frumusete pe care nu o remarcase pana atunci la ea…. De la privire, la parul  usor rasfirat care cadea  pe  perna la  chip… Parca altfel,parca  transfigurat…. Se gandi putin si apoi isi spuse ca transfigurat era cuvantul cel bun…. Transfigurat in sensul de frumos, de  ceva care transmite o stare....  Si deodata isi aduse aminte de intrebarea ei de la finalul unei scrisori: „si tu ai aceeasi stare speciala”… „Da,si eu am aceeasi stare speciala….” i-a raspuns(tot in scris) fara sa mai insiste atunnci… Stia si el,stia si ea ce se ascunde sub  aceasta sintagma….

Pleca de la ea dupa ceva vreme, ei i se paru ca  a stat putin( si lui la fel!) si tot drumul si mai apoi peste zi ramase legat de acele fotografii care i se tot derulau in memoria lui grozav de imaginativa,  de prompta si de fidela…

Iulia avea chipul  sau era intr-o stare speciala cum nu o mai vazuse si  care o facea si mai  frumoasa…

Un amestec de senzualitate si tristete, ambele lasate libere si fara fard…. Si-o inchipuia, singura, in apartamentul ei cu telefonul aproape si incercand sa rezolve cate ceva in jur…In jur  toate pareau de cand lumea si totusi parca altele….

Se lasa seara, probabil  se voia in alta lume,o lume a ei si  el era doar o voce  pierduta pe undele telefoniei…Vazand  acum fotografiile ii paru rau ca aseara  n-a reusit sa o intalneasca…Dorea asta dar nu a gasit nici o solutie……Nici una care sa nu o expuna… Pe ea,el era  indiferent la  astfel de chestiuni….Era convins ca  si ea ar fi vrut sa se intalneasca,sa se vada….. Undeva departe,undeva unde  sa poata sa discute sau sa taca si sa ramana doar   acel flux care trece de la unul la altul prin buricele degetelor….Fara timp,  fara nimic…..

Pur si simplu sa fi fost amandoi …in alta lume….  O lume care sa-i lase cateva ore  doar cu ei…..

 

 

                 XXX

 

 

Pleca de la ea   de la serviciu si merse incet catre casa….. Il urmareau cuvintele ei soptite la plecare:” s-a terminat  vacanta noastra… O sa-mi lipsesca convorbirile cu  tine  din dupa-amiezele acestei  primaveri”…. Nu putea sa o mai sune „oricand,cand vrei,la orice ora” din dupa amiaza asta incolo si simti o strangere de inima dar   isi spuse rapid ca trebuie sa treaca si el si ea peste asta…Vor gasi comunicarea,totdeauna exista o cale care sa depaseasca orice obstacol…..

Ramase cu acele fotografii care i se lipisera de suflet,asa dintr-o data, revelatia unei iubiri transmisa prin intermediul  chipului ei  fabulos retinut pe imagine….. Ii si scrise     chiar atunci  sau poate mai spre seara:„Totdeauna cand o sa-mi fie dor de tine  voi deschide arhiva si ma voi uita la aceste fotografii…… 

Poate ei i se parea ciudata „dragostea lui” pentru acele fotografii  si incerca de cateva ori sa-i explice pe parcursul zilei,fara sa reuseasca ….”Eu le-am facut pur si simplu”  spunea ea,”asa am simtit in acel moment”…….

Sigur peste toate se adaugau convorbirile de peste zi,prezenta lui si a ei prin acele spatii  nevazute care tin si nu tin de  de noi…..

Incerca din nou sa se „explice”, singur in fata colii de hartie ale(pardon,”paginii” de  pe monitor…..)

Starea speciala presupune a traire peste  obisnuit si ei erau atunci ca si acum  intr-o stare speciala..care vine odata,de doua ori in viata….. Dupa asta poti sa alergi dupa  aceasta stare si nu o mai prinzi…. Cateodata,niciodata……

Se aduna atata de multe la un loc pe un spatiu nu foarte mare si din ele din aceste mici lucruri,gesturi, uneori fapte se naste acea stare speciala…. Adevarul ca  si-ar fi dorit atunci seara sa fie alaturi de ea…. Si ea simtea acelasi lucru……

Singuratatea si  departarea naste cateodata iluzia ca  daca ne  concentram puternic reusim sa-l aducem pe cel drag alaturi……. Da,  ar fi trebuit sa fie alaturi si  raman de pe urma acestor dorinte  fotografiile ei  si cele cateva cuvinte(ale lui), palide,  care nu fac nici doi bani…..

Fotografiile acelea sunt o chemare,un cant,un strigat peste  toate si toti… Un strigat mut care te patrunde in creier si si inima….

Erau intr-o stare speciala,asa convenisera  amandoi sa o numeasca,suna mai simplu,mai tehnic si nu presupunea  grozavia si simplitatea celuilalt cuvant……

Sub acesta acoperis se adunau zi dupa zi gesturi,momente  si probabil cele mai asteptate, convorbirile lor  si uneori intalnirile…. Convorbirile   la telefon le lasa posibilitatea sa spuna vrute si nevrute sa   lase loc marturisirilor si  sa nasca alte intrebari…. Se adunau multe sub acoperisul  starii speciale,zi dupa zi  mereu cladind ce  este de cladit,mereu  floare dupa  floare   construind minunea unei  lumi…..

Se intalnise cu ea   cu o zi inainte de fotografii la un colt de strada era  soare,soare care  facea primavara cel mai frumos anotimp… Era imbracata cu o bluza de un rosu aprins care se potrivea prea bine cu  parul ei negru …Observa  ca  isi lasase parul sa creeasca,  se apropie, ea zambi,zambetul care deschide o lume, o lume a ei pe care el incepuse sa o cunoasca …. Ii aduse o carte.”Maitreyi” de Mircea Eliade….. Una din cele mai frumoase iubiri ale lumii…. Se ridica usor pe varfuri si-l saruta pe obraji,  era   fericita,erau in mijlocul strazii si el  o invita sa o conduca …. Ar fi vrut sa mearga alaturi  de ea si drumul sa nu se mai termine……Povestea de dragoste „interzisa” a lui Mircea Eliade si Maitreyi Devi.

O carte….., iubeau cartile, ea intr-un fel aproape mistic el indiferent,pe multe le lasase pe unde l-a dus viata sau le-a facut cadou si mai pastra sau le pastra doar in fabuloasa si aproape „materiala” lui memorie…Se trezea cateodata  si simtea cum aluneca coperta vreunei carti sub degetele lui,daca era din carton lucios sau cartonul acela ordinar de gazeta de perete cu care intr-un timp erau „imbracate” cartile.

Iulia iubea cartile intr-un fel  care-i placea nespus…Si ar mai dori sa aiba si el iubirea asta patimasa, sincera, si fara nici un alt scop…Era necajita ca romanul cu si despre „Maitreyi” disparuse din biblioteca ei,il cautase peste tot, isi aduse aminte ca l-a imprumutat cuiva, a fost la persoana aia acasa care a rascolit peste tot si a  dat din maini resemnata…. I-a cumparat cartea  imediat ce aflase de   intamplare,era in glasul ei cand povestea peripetiile cautarii o disperare  abia tinuta, semn al pretuirii cartii.A cartilor pe care le-ai iubit si citit candva  sau mai exact pe care le-ai „devorat” odata…. Vroia sa reciteasca „Maitreyi”  fie din amintirea si tulburarea  fabuloasei povesti de dragoste din carte fie  din  dorinta de a se confrunta   cu acel roman  punand alaturi  starea ei speciala si starea  eroilor de acolo….Fie una fie alta(nu are acum importanta)  a venit  imediat la intalnirea lor cu volumul   povestii acelei mari iubiri…

Si Iulia si eroii erau frumosi si firesti si pamanteni  si dintr-o alta lume si din lumea din jurul nostru si   se gandi cu o nemarginita  caldura si la ea si la ceilalti(eroii cartii).

         XXX

Ajuns acasa rascoli si gasi scrisoarea diurna si  pamanteana a lui Maitreyi Devi  in care cauta sa se explice…”Maitreyi” este o extraordinara si minunata  fantezie si doamna respectabila, hindusa si indianca nu vrea nici la zeci de ani sa recunoasca ca este a fost muza acelei fericite fantezii.Ea vrea „adevarul” …Trist ….. Adevarul este sa recunosti starea speciala, iubirea,povestea si sa lasi restul  sa fie  explicate cum vor unii sau altii….

Maitrey Devi peste patruzeci de ani, ca-n  „dublu-Dumas”(intr-o scrisoare catre biograful lui Eliade): „Sunt surprinsă că Mircea nu a menţionat în amintirile lui motivul real pentru care a părăsit Calcutta. Are o minunată capacitate de a înţelege greşit şi a fost întotdeauna rezervat în a spune adevărul, cu indiferenţa aşteptată din partea unui bărbat învăţat şi înţelept. Acesta este ghinionul meu. Când l‐am reîntâlnit în 1973, după 43 de ani, l‐am întrebat de ce a scris astfel de lucruri calomnioase despre mine. Mi‐a spus că era o ficţiune şi că sunt şi alte persoane cu acelaşi nume ca al meu! Ei bine, ce puteţi spune despre asta!? Rabi Thakur, Uday Sankar sunt de asemenea nume fictive? A folosit toate numele reale şi multe întâmplări reale şi, totuşi, aceasta este o versiune deformată. Îmi dau seama că mintea lui, la acea vreme, a fost de asemenea torturată şi deformată din cauza suferinţei profunde. Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a provocat‐o prin scrierea unor lucruri neadevărate şi nedemne pentru o indiancă. L‐am întrebat, direct, când am venit la el noaptea. Şi mi‐a răspuns: fantezie, fantezie. Ştiam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate de adevăr. În cele din urmă, mi‐a promis că va adăuga un Epilog la următoarea ediţie a [romanului] Maitreyi, şi va explica faptul că, deşi unele incidente descrise în carte sunt adevărate, altele nu sunt. Mi‐a spus că îmi va trimite acest epilog să îl verific. Însă, ca de obicei, nu şi‐a ţinut promisiunea”

Explicatii-le si  epilog-ul  care omoara iubirea…Exacta si  intepata doamna vorbind despre lucruri”nedemne”….Este iubirea un lucru „nedemn”? Ce este atat de tragic sa recunosti ca ai iubit……? Se resemna spunandu-si explicatia cea mai simpla: alta cultura  la romani alta cultura la hindusi….

 

           XXX

I-a fost (lui) oroare intotdeanuna de explicatii….. A iubit odata, de doua ori  si totul s-a stins fara explicatii care sa omoare misterul…. Traia prin toti porii, acum,  o iubire…. O va pastra  pana la  sfarsit si nu o va explica  nicoodata la altii.

Poate lui insusi,poate ei in  niste pagini de carte….

Iulia il cucerise prin felul deschis si frust in care se purta prin  supararile si furiile ei,  prin  dorinta de a descoperi mereu cate ceva…

 

 

VA CONTINUA