Se intampla cateodata sa fi cuprins de disperare.
….Disperarea care te ineaca si nu poti sa-i dai glas.Sa o spui cu voce tare,sa o strigi…O tii inchisa acolo in suflet,oprind-o cu greu sa nu tasneasca la suprafata….
Ai vrea sa o imparti cu cineva, sa o eliberezi,sa te eliberezi dintr-o data transant,fara echivoc si linistea sa se astearna in jur…
Linistea ca si cand ai scapa de o povara….
Si totusi o tii acolo in suflet mangaindu-te cu otrava ei dulce-amara….Te scalzi in otrava aia dulce-amara care crezi ca-ti face bine ….. De fapt te afunzi intr-un ocean care te trage fara scapare tot mai adanc si curand nu vei mai sti unde este nordul……
Nordul ca o lumina,nordul ca o scapare,nordul ca o iesire, a disparut demult….
Doar zona tulbure cand toate au acelasi gust si miros si culoare si ajunge sa nu-ti mai pese de nimic…….
Disperarea muta….
Ioanavram's Blog 