Cateodata(XXXV)ACTUALIZARE 2


Se simtea indiferent la sarbatoarea care se apropia cu pasi repezi….Pentru el  a fost numai asteptarea….. Odata cu  cei cativa zeci de metri ramasi pana la sarbatoare,marea sarbatoare,poate cea mai mare a crestinitatii,  deveni tot mai indiferent….Lumea roia in jurul lui excitata sa capete cadouri  sau sa cumpere si apoi sa daruiasca  vreun cadou….  Poate ei, ceilalti, restul lumii erau normali doar el era   un om in afara curentului,un idiot care nu vroia sa se bucure….   precum copiii la aceasta conventie( pana la urma  stupida) de a oferi cadouri in preajma acestei mari sarbatori… O sarbatoare care presupune sau ar trebuia sa presupuna  bucuria fiecaruia la Nasterea pruncului, bucuria  faptului ca toti cei ce suntem   ne tragem din aceasta veste minunata…

O conventie la care se adauga cealalta iluzie, buna,extraordinara pentru copii dar nu stia cat de normala pentru oameni mari…..Conventia lui Mos Craciun…Copiii trebuie sa creada in povesti,copiii trebuie sa aiba iluzii,sa viseze( ce poate fi mai frumos decat visul unui copil?) si atunci este normal sa-i hranim cu iluzia acestui bun,sfatos si binefacator Mos Craciun…. El a fost totdeauna contra-curentului poate din pricina tragicii lui luciditati,poate pentru ca din totdeauna   a fost altfel,poate din cauza  usoarei „sictireli”care-l traversa………….Si  ramasese  imun la toate astea…Nu-si dorea cadouri pur si simplu din cauza unei conventii….. frumoase  si iluzorii dar  care pe el nu-l cucerea…. I  se  parea chiar  ridicol sa umble aiurea  prin magazine ca  sa gaseasca ceva potrivit persoanei…..

Oferea cadouri numai atunci cand simtea nevoia,o nevoie plecata din afectiunea sau iubirea lui pentru o persoana din dorinta de a face o bucurie(si nu din obligatie,ii era sila de  cadouri…..obligate si conventionale)  si pentru asta nu astepta sarbatorile…Putea fi  in miezul unei ierni de crapa pana si pietrele, cum putea fi intr-o primavara  rascolitor de plina de tinerete…. Oferea cadouri cand simtea…..

Nu suporta conventia,  vai de mine…. si mai ales glasul   gloatei  care il urmarea ca un suierat de de locomotiva.:  ” ce zice lumea?„,  „esti un stramb in aceasta lume dreapta,   terna si   de cand vecul”, in schimb ii placea jocul….Jocul superior, inteligent si de multe ori  intra in joc  imediat si-l”practica” cu o usoara unda de umor dar si transpunandu-se perfect si fara a fi ridicol in pielea vreunui personaj din joc…..

Oare el nu mai stia,nu mai putea sa se bucure de acest obicei,pana la urma  conventie….?? Gandul il strabatu rapid,se simti un pic monstru fata de oamenii din jur care luau cu asalt magazinele,oamenii normali….     ….

O alta  alta tampenie care-i zgaraia auzul  era cea cu „spiritul sarbatorilor” Tot felul de poporani au in gura cele doua cuvinte:”spiritul sarbatorilor” Nu vrea sa mai continue..Il ajuta Cristian Geambasu care  a explicat exact in ziarul pe el care l-a citit mereu cu interes de-a lungul atator ani…Ziarul care nu moare.Ziarul de sport.„Este vremea cînd oamenii se înghesuie spre sărbătoare şi spre belşug. Să fim mai buni, ni se şopteşte. De fapt, nu e o şoaptă, e un strigăt. O comandă. Dar de ce trebuie să fim mai buni doar acum cînd ne aşteaptă sarmalele şi caltaboşii şi sclipiciul bradului? Că ăsta pare să fie spiritul Sărbătorilor pentru destui dintre noi, ghiftuiala. În restul anului, cu burta ceva mai goală, este permis să fim şi mai răi?”

Ghiftuiala ca semn al sarbatorilor la romani…. restul, mila  Domnului….Burta  plina si  atunci credem ca sunt intrati exact,dar foarte exact, in „spiritul Craciunului…..”

Toate astea le gandea ruland alene cu masina  pe starzile aglomerate ale orasului…Nu peste multa vremea incepe seara si soarele o sa dispara undeva la orizont…….A fost o zi calda cu soare bland de toamna  cand  de fapt ar fi trebuit conform traditiei de  peste veac sa fie zapada  cel putin pana la genunchi si sanii trase de cai sau de reni cu care  sa ajunga la  casele oamenilor binefacatorul si bunul Mos Craciun….

Coti la dreapta si o lua pe drumul care duce spre Poiana….Era copil cand s-a lucrat acest drum,il stia pe dinafara,isi aducea aminte fiecare piatra care s-a pus in  parapetii  sanatosi care il  apara…. Urca incet fara sa forteze, privind alene covorul de frunze care se asterne cand in dreapta cand in stanga soselei… Isi aduse aminte covorul de frunze si padurea extraordinar colorata dintr-o dupa amiaza tarzie  de toamna petrecuta cu Iulia…Departe de oras, la o manastire,  cu maicutele furisandu-se ca niste umbre pe la marginea padurii…..  A fost. candva, nu traia niciodata din amintiri……….. Undeva in vale a stramta cartierul vechi cu micutele case pe unde  s-a plimbat de nenumarate ori in atatia ani…casutele de poveste ….

Dupa scurt timp a ajuns in locul unde  sunt doua parcari mari   ivite din sosea….Sub ele, orasul….Mai departe, orasul….Undeva in dreapta  Tampa….Locul  numit Belvedere isi merita numele…pentru ca vederea orasului era deosebita..,frumoasa  sau bela..….

La radio un colind….Trei pastori…Il asculta   inganad incet si la un moment dat i se paru ca nu este glasul lui ci glasul mamei noastre…… Glasul ei  abia susurat inganadu-i intr-o seara de iarna acolo in Banat   colindul……

Nu era  nimeni in jur, era  clipa cand ziua incepe sa se petreaca cu noaptea……….Isi aprinse o tigara, rotocoalele de fum inchipuiau sau puteau sa inchipuie orice  si se gandi la Iulia….. Iulia trimise-se  o scrisoare lui Mos Craciun  in care il ruga pe Mosul sa il aduca pe el in dar…… Credea ca scrisoarea ei a fost sincera si   totusi simtea    la cateva ore inainte sa ajunga MosCraciun ca  darul cerut nu va ajunge la Iulia….. Pentru el a fost mai mult decat un joc….Era peste joc…. El a crezut    a fi darul   adus de Mos Craciun….Stia ca  fizic nu este posibil dar undeva    asa nevazut va ajunge  la Iulia si va fi acolo ….

Era liniste,luminile orasului se aprindeau una cate una si isi aminti fara sa vrea cateva  cuvinte   scrise  candva…El nu  mai  scria poezie…….Niciodata nu va mai scrie poezie…Poezia se iveste totdeauna din durere,poezia este o rana…. si toate si durerea si rana  conduc la starea aceea speciala… care  naste poezia….. Nu,nu mai scria poezie  a hotarat asta  clar intr-o seara de vara acum zeci de ani si de atunci asa a ramas..Durerile si rana au mai fost peste el de atunci de multe ori dar niciodata nu le-a mai transformat in poezie…..

Isi spuse in gand- privind  luna plina  la acest Craciun si luminile care  sclipeau ca niste vapoare in larg, cele cateva cuvinte- scrise candva…:

Toate au un sfarsit…

Un sfarsit pe care-l trecem/petrecem singuri….

Cand murim,murim singuri…

…………………………………………..

 

Toate au un sfarsit,am pierdut……

Nu este  prima data...poate nici ultima data….. 

Se opri,    luna „urca”  pe nesimtite pe cer,luminile orasului erau tot mai vii si  isi trecu prin minte fulgerator  acest an  extraordinar de cand a fost cu Iulia.De fapt mai mult n-a fost fizic datorita multora dar afectiv,in gand in inima si in minte a fost tot timpul….. A fost cel mai implinit si deosebit an din ultimii ani….. Un an in care fiecare zi,daca face un mic efort o readuce in fata si o retraieste ca si cand a fost ieri…..

 

 

-continua sub ochii vostrii…-

Anunțuri

3 gânduri despre “Cateodata(XXXV)ACTUALIZARE 2

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s