Cateodata(XXXVI)


Sa pleci cu un tren dimineata  devreme…  Iarna uscata,gara pustie, tu carand bagaje alaturi de  ai tai…..   Te mai doare usor spatele,il ignori  insa   sedusa de  calatorie….Trenul spre  acasa….Un acasa al copilariei care ramane de-a pururi in amintirea noastra prima….Tinem minte  pe masura ce trecem catre alte varste  amintirile prime…Prima  rochita, bineinteles inflorata, cum  era parul nostru  buclat si plin de “ondoleuri”,ce sandale am purtat si  ce culoare aveau  ciorapii treisferturi  trasi pe picior…..De fapt nici nu trebuie sa te gandesti mult,sigur erau albi….. Trenul  este incalzit ,locomotive pufaie  molcom de parca ar fi respiratia unui batran inainte sa ia in piept dealul …. Lume nu foarte multa,trenul se pune in miscare,triajul lung cat o zi de post si blocurile  saracacioase construite in graba anilor ’80 si deodata campia….Campia din depresiunea Tarii Barsei….. Undeva in stanga  casele noi   care fac un cartier al comunei din apropiere  mai  departe alte case care tin de comuna urmatoare….Intre ele vreun kilometru  de camp, de miriste  care peste  cativa ani  va fi  plina si ea de case……Si totul    casa langa casa  vao fi un sir care se va uni cu orasul…Asa se naste metropola de care noi am tot auzit  prin cartile  sau filmele americane….  Aici o asezare ,initial o comuna si  dincolo alta si intre ele incep sa se construiasca   blocuri  sau case pana cand se vor uni….Apoi strazi….. Si tot asa orasul se extinde inghitind precum  o planta carnivora asezarile mai mici care sunt ca o salba in jurul lui…Identitatea asezarilor se va sterge va veni  mentalitatea si  identitatea orasului cu apucaturile lui cu  felul  lui de a trai,mult mai dinamic,mai zgomotos….. Tot in stanga   Lempes-ul si dupa  el ,mlastinile…Te gandesti ca era vara padurea de stejari maiestuoasa si  amintirea dupa-amiezii cand ai stat intinsa pe o patura   de culoare verde  privind cerul   atat cat se vedea printre frunzele dese ale coroanei  copacilor…Cerul abia intrezarit,de fapt mici petice de cer  ivite atunci cand frunzele   il lasa vederii…..  A fost unul din momentele frumoase  si  esentiale ale povestii lor…. El plimbandu-si mainile pe trupul tau ,zgomotele seci ale ghindei cazand  pe covorul de iarba la margine,de frumze uscate ramase de mai an  cu cat avanasai spre mijlocul padurii….  Senzatia usoara de frig desi era cald,trupul tau   usor “zgribulit” la atingerea  cand usoara cand  mai ferma a mainii lui…… Si chipul ei care se transforma  usor si cu fiecare sarut…..

Treci  zambind usor peste vara  trecuta si   fara sa te gandesti la  cea care vine… si care este inca departe…. Trenul se  misca in ritmul lui,zgomotele  sacadate ale rotilor cand trec peste rosturile sinelor…. Si te apropiii de  marginea campiei…de aici incolo dealurile….. In  stanga,tot in stanga,  manastirea,ascunsa printre  copacii  desfrunziti si oarecum stingheri si pudici  de parca ar  sta  in fata unui  pluton de executie, care la comanda ferma si fara ezitari  a ofiterului ,  ii va  reteza…. Ii va reteza cu zgomotul  acela sec si infundat  al gloantelor trase de aproape -intr-o incinta- si  care par ivite dintr-o pusca de soc dar care sunt adevarate si aduc moartea…. Copacii erau tot acolo departe de  grandoarea    ce o au in vara cand sunt niste imparati  ce au coroana  falnica…Erau acum ca ca niste baieti ramasi in pielea  goala,paralizati de frica unui nevazut pluton de executie care  se va abate curand peste ei…Un pluton de executie  inchip[uit de vantul si zapada grea care va sa vina….Zambesti  in  sinea ta cu ochii cand pe telefonul  unde scrii  sau primesti mesaje cand la padurea  care ascunde  manastirea……. Viata  pare de neconceput fara mesaje…. Mesaje poti sa primesti si sa scrii oricand…Nu te feresti de nimeni si nimic…scrii mesaje  in pat  pana  noaptea tarziu cu F.langa tine ca si cum ai fi departe de  toate si numai tu si   cel pe care il iubesti…… Ai trecut de doua ori pe la manastire odata intr-o sambata  dupa amiaza… Era primavara,  abia  a dat coltul ierbii si covorul de frunze de peste  iarna  era   acolo in padurea care incepea sa devina tot mai intunecoasa  din cauza  noilor  frunze care  se iveau…Ai terminat  programul la farmacie si el a venit sa te astepte  acolo la podul care mai tarziu a devenit un punct de reper  al intalnirilor….Era soare,  soarele bland si plin de tinerete a primaverii si ati plecat  pe drumurile acelea neumblate  si folosite doar de localnici  ….pana la manastire…. Erati mai la inceput,il urmareai atenta  si miscarile dar si la ce vorbea,copilele de la manstire   erau iesite la plimbare in padurea care sta sa inverzeasca …..si ati cules cateva flori…. De primavara……  Apoi  cealalta vizita mult  mai in toamna, trecuse o vara  peste voi  si   covorul de frunze galbene se improspatase cu  victime noi,proaspete…. Era o mare de galben portocaliu in jur,  aveai ghete noi si el ti-a facut fotografii…. A inceput cu ghetele….A cadrat scurt atat cat sa  se vada  ghetele  si usor in sus pana la genunchi…..Genunchii care  erau pe c ale sa devina prietenii lui….. genunchii,altfel destul de obraznici, care impungeau   aerul   cand mergi si se uitau atenti la tot ce misca in jur….Ati  facut fotografii,cadru dupa cadru,daduse bruma si  ati descoperit intre frunzele  ocru-portocaliu,  brandusele… Fragile, aproape inghetate si unele chiar pleostite de-a binelea…. Ai cules branduse,le-ai ocrotit in palme te-a ajutat si el si v-ati plimbat prin padurea pustie…Era liniste, dupa-amiaza catre seara sau intunericul care venea tot mai  devreme…

Tii minte   cateva momente in care incercai sa te rotesti intr-un picior,  balonseidul tau facea  un fel de trunchi de con,volute ale  rotatiei….   Apoi   echilibrul  intr-un picior si cu celalalt ridicat si paralel cu  trunchiul de copac cazut la pamant,  un fel de barna  pe care micile gimnaste invata  precarul echilibru……Pe soseaua ingusta cat sa incapa doar o masina ce cobora catre case si sat ati oprit ..Era un refugiu….,voi la oarecare inaltime si jos la picioarele voastre, Depresiunea…In fata voastra apusul cu vagi urme de rosu catre    portocaliu –sangeriu….. V-ati sarutat ca si cand ar fi fost ultima oara….In masina era cald, apusul   trecea pe nesimtite si  cobora intunericul…Atunci ti-a descoperit   el  ochii-  care ulterior aveai sa-i spui ca “straluc”- si privirea   extraordinara de femeie iubita ….

 

 

Trenul intra  in zona de deal , se taraia prin satul care se intinde ca un sarpe de-a lungul vaii….. Te tragi instinctive de la ferestre …In partea de nord a  satului, la iesire  este colonia de tigani unguri…. Din lipsa de altceva sau in  dobitocia unui joc de-a  “hotii si vardistii”  jocului  arunca cu bolovani in ferestrele vagonului…. Te uiti si  nu vezi  pe nimeni…Este dimineata inca, tiganii stau gramada in asternuturi  prin casele lor,case  de unde iese un fum  abia zarit  si care se pierde usor catre cer….

Scoase o carte  si incerca sa citeasca … Stia drumul pe de rost,fiecare copac,fiecare casa…Il facea de multi ani, poate peste douazeci…..

Urma nu peste multa vreme, tunelul….

Incerca sa citeasca si gandul ii zbura iara departe, spre el….Pana la  satul  unde tiganii unguri aruncau cu pietre in ferestrele vagonului au  ajuns   impreuna,de aici mai departe, nu….. Ii povestise de dealul ei care se afla chiar acolo in oraselul unde si-a trait mare parte a copilariei si unde revenea mereu…Dealul    pe care l-a privit si dimineata mangaiat de razele soarelui si  la amiaza cand soarele  isi  infigea razele ca niste suliti in   culmea nu   foarte inalta  care se vedea din  spatele gradinii bunicilor ei….. si seara cand  parea mai inalt decat in realitate…….

 

Se uita   aproape absenta in jur…Ai ei erau, fiecare, atenti la drumul  de fier   care defila prin padure aproape paralel cu soseaua….Scoase telefonul…. si citi mesajul   primit de la el….. raspunse scurt…Manuia cu dexteritate   clapele telefonului ei   mare si   raspunsul pleca prin unde ,departe….

Si acolo  in  vagonul bine incalzit sa-ti revina iara  gandul la el….. Ce o lega de el? Ce o lega asa de puternic  incat   peste orice logica “normala”, sa il iubeasca atat?

Te uiti iara la copilul de alaturi care privea  distrat  peisajul   prin  ferestra   si simti din nou ca el este trup din trupul tau,sange din sangele tau……

Stii ca nu poti trai departe de copilul tau si  totusi iubesti  pana la durere pe altcineva ……

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s