Lista scurta a”celui mai cinstit guvern”.Semnale din presa


Cristina Panzaru-www.nasul.tv:

„Singura „performanţă” a lui Ponta şi a găştii sale de penali este că au reuşit să majoreze salariile bugetarilor cu 25% numai într-un an, în timp ce salariile din sectorul privat, cel care susţine economia reală, au crescut cu numai 11%. Desigur, o cerea „interesul naţional” pentru alegerile din 2016.

Domnii de mai jos au condus doar patru ani România.

Evident, este numai lista scurtă.

GUVERN

Victor Ponta – ex Premier, fost preşedinte PSD, dosar penal „Turceni-Rovinari”

Dan Şova – fost ministru al Marilor Proiecte, dosar penal „Turceni-Rovinari”

Liviu Dragnea – fost vice prim-ministru, fost ministru al Dezvoltării, preşedinte PSD, condamnare cu suspendare în prima instanţă în Dosarul „Fraudă la Referendum”

Gabriel Oprea – fost vice prim-ministru, fost ministru de Interne, preşedinte UNPR, dosar penal „Girofarul”

Darius Vâlcov – fost ministru de Finanţe, dosar penal „Şpagă în cimitir”

JUSTIŢIE

Tiberiu Niţu – fost Procuror General al României, dosar penal „Girofarul”

ANAF

Gelu Ştefan Diaconu – preşedinte ANAF, dosar penal pentru fraude cu fonduri europene „Voicu-Păun”

Mihai Gogancea-Vătăşoiu – vicepreşedinte ANAF, dosar penal pentru fraude cu fonduri europene „Voicu-Păun”

Romeo Florin Nicolae – şeful Direcţiei Antifraudă din ANAF, dosar penal „Şpagă la Ploieşti”

CNA

Laura Georgescu – Preşedinte CNA, Secretar de stat, dosar penal pentru abuz în serviciu – NAŞUL TV este parte vătămată în dosar

CONDUCEREA „Doi ş-un sfert” DECAPITATĂ.

Motivul publicat în Monitorul Oficial: reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale

Nicolae Gheorghe, Chestor principal de politie, Secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne – demis

Nelu Zărnică, Chestor principal de poliție, Subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne – demis – „

 

Tot textul aici:http://www.nasul.tv/a-inceput-razboiul/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s