„Diva internetului” si alte texte.Semnale din presa


„Romania libera” gazduieste de ceva vreme niste texte(opinii)  scrise foarte bine…….care  sunt o analiza necrutatoare a ceea ce a ajuns  o  buna parte din societatea romaneasca si  mai ales  ce „valori” a ajuns sa aiba  aceasta societate. Ele sunt semnate cu pseudonimul„Fata din multinationala”.  Toata mizeria si aripile  globalizarii si a politicii corecte care trec si peste  noi(ca vorba aia,la asta suntem sincroni!) sunt  descifrate si  dezgolite  la pielea goala  cu  maulkt talent.Nu stiu cine se afla in spatele pseudonimului  dar  merita sa cititi aceste texte…. Pana de curand ele au aparut in :”Evenimentul Zilei”  si odata cu transferul unei  parti din jurnalistii de acolo la „Romania libera”  s-a ‘transferat si rubrica de care va  scriu……

1.De ce vreau sa fiu Diva Internetului

 

Ca să nu fac  nimic, ca să îmi fâlfâi bretonul debranșat, ca să mă invite lumea prin emisiuni stupide și eu să mă dau aristocrată.  Zău e așa de simplu…

Dar mama nu mă lasă. Zice că nu m-a crescut ca să fiu o proastă, dar acuma, sincer, nu știu care e mai proastă: eu, sau fetele acelea care își spun ori sunt numite unele divele internetului, altele contesele internetului (asta cu contesa internetului mi se pare maximă). Cred că în acest meci al fashionistelor și bloggerițelor de fashion, cineva a încurcat borcanele modei, stilului și ale vieții. Căci ar mi-a fost dat să văd atâta ienupăr  servit pe post de caviar la anumite televiziuni, ori la evenimente.

Cum e mă (și luați această familiaritate drept un semn al afecțiunii intrinseci pentru toții oamenii care chiar muncesc, cum ar fi tanti Costina, croitoreasă, care pentru mine  este  Diva Universală a Tivurilor) să fii invitat la un eveniment și organizatorii să mulțumească, citez: “în primul rând bloggerițelor de fashion  prezente în această seară”? 

……………….

De ce vreau, totuși, să fiu diva internetului? Ca să stau degeaba în pantofii mei roșii cu tocuri de zece și să îmi lățesc zâmbetul tâmp în timp ce postez pe rețelele sociale câteva exclamații cu oh și ah ce fac, iar mama să mă sune, să mă întrebe de ce nu vin dracului odată acasă, iar eu să îi răspund, superior, că sunt un brand. Scurt.

 

2.Noul prost gust corporate si Mos Craciun

„La început, când am citit despre ceea ce veți citi și voi mai jos, mi s-a părut  amuzant. Apoi nu mi-a mai plăcut așa de mult. Toate chestiile astea supertehnologizate și bleahcorporate nu duc în niciun caz la relaxare și buna dispoziție. Uneori pot îndobitoci…
Dar mă rog, sunt must haveuri (apropo, amestecul ăsta de română cu engleză e noul prost gust al unora dintre companiile de la noi), nimic nu este mai comercial decât Sărbătorile, din păcate. Vorba cuiva de pe fb: „Rezistați, mai sunt trei luni și vine primăvara“ .

Din păcate, despre corporatism, un fel de ceaușism cu limbaj de lemn multilingvistic nu se poate spune că va avea parte vreodată de primăvară. În fine, de vină este consumismul, oamenii care cred că a fi cult e totuna cu a copia în neștire obiceiuri, metehne, pe care nu le pot traduce cu niciun chip „la noi” ș.a.m.d.
Ok. Prin urmare, am citit desre faptul că site-ul laposte.fr/pere-noel al lui Moș Crăciun s-a deschis luni, iar „secretariatul” acestuia a început de miercuri să răspundă scrisorilor, după cum a anunțat grupul La Poste, din Franța. Moșul (Pere Noël) va fi ajutat de 60 de spiriduși secretari pentru a le răspunde tuturor celor care îi scriu, a precizat La Poste într-un comunicat, semnalat de leparisien.fr.”

Tot textul aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/noul-prost-gust-corporate-si-mos-craciun–opinie-433399

3.Cine sunt yuccie si ce vor ei de la noi

„Umblă vorba prin târg că hipsterii nu mai sunt la modă, iar locul lor în societate (orice ar însemna acest lucru) a fost preluat de către Yuccie.

Yuccie (Young Urban Creatives) este noua reprezentare a tânărului urban creativ, urmașul de succes al hipsterilor. Această noua “specie” se vrea a fi o parte din generația Y, obișnuită cu confortul suburban și care visează la o carieră de succes. Se pare că noul trend este mult mai creativ ca cel de hipsteri și mai de succes ca cel de Yuppie (Young Urban Professionals) – așa se consideră.

Desigur că după așa ceva îți vine să urli “Fraților, io ce sunt?”

Tot textul aici:http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/fata-din-multinationala–cine-sunt-yuccie-si-ce-vor-ei-de-la-noi–opinie-429341

Un gând despre “„Diva internetului” si alte texte.Semnale din presa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s