Cum a petrecut revelionul Ion Cristoiu la Siracusa…. Iulia I.Radu ar zice: „ta-na-na…ta-na-na”….

Ma despart si ma apropie multe de Ion Cristoiu.Suntem din aceeasi generatie,am vazut atat de multe in viata incat nu ne imporesioneazxa nimic  si totusi de fiecare data  gasim cate ceva  care sa ne impresioneze in aceasta lume….

Multe i se pot imputa lui Cristoiu (ca  si mie de altfel,ca si voua) dar ca  nu are un umor in scris( scrasnit si  colosal!), nu!…Cititorii nu-l stiu pe Cristoiu in aceasta postura dar este un scriitor  bun de o cu totul alta factura decat analistui omniprezent in media…..

Si pe langa asta Cristoiu este un ins( din ce in ce mai putini  in aceasta categorie!) care a citit cartile mari ale acestei lumi….. Si continua sa mai citeasca…. Si din aceasta lectura sublima si groaznic de grea a ramas cewva….. un fond careil ajuta(ne ajuta!0 sa vedem altfel lumea….

Revenind, va ofer  „reportajul” de un umor nebun  si in acelasui timp foarte serios a lui Ion Cristoiu  despre cum a petrecut  revelionul   2017… La Siracusa…In maretul Vest,in Italia…

O, Doamne cati l-or fi invidiind?

Toate  „doamnele „cu sclipici pe obraji si buze grosier rujate,  lovite de corporatismul de bon-ton care bantuie   Romania, il invidiaza….

N-a fost in Thailanda dar,totusi,la Siracusa…..

 

Vorba Iuliei I.Radu:ta-na-na….ta-na-na….

 

Ion Cristoiu:

Excepţie făcînd 2015, cînd am fost la Regio di Calabria, unde nici ţipenie de Revelion în stradă, toate revelioanele din străinătate le-am petrecut împreună cu băştinaşii din locul de popas turistic.

Am petrecut e un fel de a spune. Nu mă imaginaţi destupînd sticla de şampanie cu cîteva minute înainte de Miezul nopţii, nici umblînd prin mulţime cu coarnele roşii electrice cumpărate de la ambulanţi, nici bîţîindu-mă în ritmul muzicii, nici numărînd de la 10 înapoi pînă la zero, pentru a sfîrşi într-un hăulit de sălbatec la apariţia lunii mîncate de vîrcolaci.

Imaginaţi-mă că un bătrîn serios, cu şapcă de social-democrat, filmînd şi fotografiind într-una, nici el prea convins c-ar fi de folos la ceva.

Din cînd în cînd bătrînul scoate carneţelul din taşcă, deşurubează pixul de la gît şi scrie.

Noroc că toţi cei din jur sînt ocupaţi cu datul în stambă tipic trecerii de la un an la altul.

Altfel n-ar fi mare lucru să fiu luat pe sus ca spion rus.

De ce-o fi simţit nevoia omul modern în noaptea de Anul Nou să zbiere, să fluiere, să arunce cu pocnitori, să se îmbrăţişeze cu cei din jur şi, mai nou, să trimită SMS-uri clişeu?

Va fi avînd un cuvînt de spus, urcînd din vremurile omului primitiv, spaima la trecerea timpului, una dintre legii firii căreia nu i s-a găsit şi nu i se va găsi contracararea?

Anul acesta Revelionul m-a prins la Siracusa.

Cînd ajung undeva în vacanţa de iarnă, printre primele lucruri de care mă interesez la recepţie e dacă şi unde se face Revelionul în stradă.

La Siracusa, mai precis la Ortegia, n-a fost nevoie de asta. Trecusem anul trecut în viteză prin Siracusa, într-o încercare eşuată de a vizita Teatrul Grec şi Urechea lui Dionisio şi, în Piaţa Domului, văzusem lucrîndu-se la scena Petrecerii de Revelion.

Anul acesta, trecînd zilnic prin Piaţa Domului, am văzut cum se ridică scena pe care urma să se manifeste orchestra, mai bine zis, maşinăria de dj a postului Radio Italia FM.

Sîmbătă seara, pe la 21, m-a apucat lehamitea la gîndul de a merge, pe la 23.30, în Piaţa Domului.

Toată ziua Rai News difuzase grupajul de ştiri intitulat Festina blindata.

Imagini de la Roma, Milano, Berlin, Paris, Londra, cu militari umblînd încolo şi încoace cu degetul ţinut pe trăgaciul puştii mitraliere în chip descurajator, cu tanchete blocînd intrările în pieţe, cu cetăţeni controlaţi de arme şi muniţie mai ceva ca la intrarea în clădirea Administraţiei Prezidenţiale. În Piaţa Domului din Siracusa dau străduţe strîmte, pe care abia dacă încape un Fiat cu două locuri. Centrul e interzis circulaţiei moto.

Din partea noilor duşmani ai omenirii civilizate – TIR-urile- la Siracuse nu era nici o primejdie.

Socotisem însă, văzînd măsurile de securitate luate în toată Italia sub sloganul Vigilență maximă, că la intrarea în Piaţă voi fi obligat să arăt paşaportul. Paşaportul meu are vize de Iran, Siria (!!!), Irak, State vagaboande, cum le zic americanii. Chiar dacă bătrîn şi oarecum tip serios, un ins cu vize de Siria putea trimite pe un militar cu gîndul la un intors din tranşeele ISIS.

Te pui cu militarii!

N-a străpuns un militar roman pe Arhimede cu lancea deși acesta nu plănuia un atac terorist?

Pe la 23 şi ceva, mi-am luat inima-n dinţi şi am pornit spre Piaţa Domului, nu departe de aparthotelul la care trăsesem.

Pe faleză, la restaurante petreceau doar proprietarii cu amicii.

N-am văzut localuri special amenajate pentru cina de capodanno.

Multele terase de pe strada pe care am suit la Piaţa Domului erau pline de inşi opriţi din trecerea încolo şi încoace ca să bea ceva sau ca să mănînce un sandviş.

Spre uimirea mea, intrarea în Piaţa Domului era liberă. Pe dreapta, lîngă clădirea episcopiei de Siracusa, am văzut cîţiva poliţişti înarmaţi în mod obişnuit, în nici un caz de aspectul celor văzuţi la televizor într-altă parte.

La toate Revelioanele petrecute în stradă, primul meu gînd, de cum m-am văzut la faţa locului, a fost să-mi caut un loc înalt. Nu numai pentru a putea filma, dar şi pentru a mă pune la adăpost de furia sărbătorească de la Miezul Nopţii.

Am avut de-a lungul ultimului deceniu, la Roma, la Barcelona, la Palermo, experienţe dramatice pe cale de a deveni tragice în confruntarea cu furia poporului bucuros că vine Anul Nou.

Am fost gata-gata să fiu strivit la Roma, făcut leoarcă de şampania altora la Barcelona, gata să rămîn invalid din cauza petardelor la Palermo.

Aici, la Siracusa, spre o altă surprindere de-a mea, Piaţa nu era arhiplină. La o adică, între mine şi zidul clădirii era o distanţă suficientă pentru a o rupe la fugă în eventualitatea unui tzunami uman produs de fericirea c-am intrat în Noul An.

Cu toate acestea, după ce l-am ochit (între două persoane suficient de mature ca să nu stea lipite amoros), mi-am găsit un loc pe esplanda de la intrarea în Dom.

De acolo, am urmărit, fără a încerca o minimă trăire sărbătorească, datul în stambă al localnicilor cu prilejul Anului Nou.

Spectacolul era susţinut de un post de radio.

Între două pachete de publicitate, pe ecranele din fundalul scenei se derulau imagini cu cei din faţa scenei. Văzîndu-se pe ecran, toţi cei din faţa scenei încercau sindromul omului care se descoperă transmis în direct:

Făceau cu mîna, scoteau limba la ei înşişi, săreau în sus, ca la ţipurită, îşi puneau reciproc coarne. (vezi foto)

Din cînd în cînd, un cetăţean de pe scenă simţea nevoia unei chemări a mulţumii la solidaritate cu zbieretele sale.

Cum stau eu aşa, filmînd şi fotografiind mulţimea şi scena, m-a cuprins la un moment dat neliniştea.

Ce-ar fi dacă un kamikaze s-ar autodetona în mulţime?

Tot textul aici:http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-2-ianuarie-2017/