Exista la Brasov in plin centrul istoric o cladire care a fost candva Palatul Presei. A adapostit(de la sfarsitul anilor ’60) mai toate redactiile ziarelor si revistelor ce apareau la Brasov,birourile corespondentilor de la TV si Radio sau de la ziare centrale. Acum zace parasita de ziaristi(nu si de proprietar) si are atarnat pe usa de la intrare un lacat cat toate zilele…. Cladirea(demisol,parter,doua etaje) construita la inceputul secolului trecut a trecut in proprietatea Bisericii Evanghelice CA-Parohia Brasov( lacasul de cult principal al comunitatii fiind cunoscuta „Biserica neagra”) dupa ce a fost revendicata de la statul roman. De ce a ajuns asa cladirea ne poate spune doar proprietarul…. Cel putin patruzeci de ani cladirea a fost una presei,a mediei cum se zice azi cu un termen care suna aiurea in traducerea din engleza. Prin ea au trecut nume cunoscute sau mai putin cunoscute de ziaristi si scriitori din Brasov si nu numai.Acolo a functionat revista „Astra” si imi amintesc ca i-am vazut intrand sau iesind din acea cladire pe Ion Lupu si Darie Magheru,pe Mihai Nadin si Daniel Dragan,pe A.I.Brumaru,pe George Boitor …. pe Vasile Gogea…. si pana la aspiranti care se credeau scriitori si unii chiar erau cum este cazul lui George Puscariu. Pe D.Gherghinescu Vania si D.Gherghinescu Vania nu-i „leg” de cladire in memoria mea.
M-am intersectat ani in sir cu domniile lor pe Sirul Livezii strada ce urca in panta din centrul orasului. Eu locuiam la rudele mele pe Sirul Livezii foarte aproape de unde incepe iar in panta ( de asta data in sens invers ) strada Crisan unde sotii Gherghinescu aveau casa…. Pe D.Gherghinescu il vedeam totdeauna carand o servieta sau o mapa sub brat,altfel nu foarte inalt,trecut de saizeci de ani atunci si-mi inchipuiam ca duce in genti, manuscrise…….Pe Domnita Gherghinescu mi-o amintesc destul de vag desi eram la curent cu legendele care circulau legate de povestile de iubire platonica sau de muza care au legat-o de Lucian Blaga sau Tudor Arghezi.
N-am avut legaturi personale cu scriitorii din Brasov,nu sunt un „sociabil”,unul care sa faca si cultive relatii…. Citeam ce scriau,i-am identificat dupa fotografiile din reviste sau in alte imprejurari si atat. Scriam, eram unul din aceeasi „breasla” si era firesc sa stiu cine sunt cei ce mai scriu aici in Tara Barsei…..
O vreme a functionat un Club al ziaristilor in subsolul cladirii hotelului „Postavarul”( fost „Coroana”) unde intrai pe baza de legitimatie. Cei cu legitimatie de ziarist aveau dreptul sa aduca unul, doi insotitori.Eram in plin regim Ceausescu….. Am fost de cateva ori acolo la subsol,era o atmosfera faina,cateodata chiar destul de lejera aproape de un cenaclu nenumit ….. Cred ca am fost cu Stefan Pervulescu care scria cronicile de sport la ziarul „Drum Nou”. Omul era un autodidact,cu ceva talent,preocupat de „meseria” lui ,altfel boem pana peste …… Scria despre sport dar mai ales fotbal si era preocupat zile in sir de titlul pe care urma sa-l dea textului sau.Era epoca in care scriau cronica sportiva Fanus Neagu,Eugen Barbu,Ion Baiesu,Teodor Mazilu,Radu Cosasu pe langa-sa spunem- un Ioan Chirila. Cronica sportiva devenisee prin cei de sus un loc unde gaseai destule mici bijuterii sub forma de propozitii sau fraze sau imperecheri de cuvinte fabuloase.Datorita lui Fanus Neagu s-a ajuns chiar la „metaforita” cand scriitorul purtat de inventia fabuloasa de cuvinte aproape uita scopul textului, care era o cronica despre un meci de fotbal…. Pervulescu citea(ca un bun invatacel) maestrii cronicii sportive si prinsese de la ei gustul cuvantului rar sau al metaforei si se straduia sa tina si el o anume stacheta….Intre un pahar de alcool si o cafea mintea lui cauta cuvinte pe care sa le imperecheze si sa fie un titlu…Un titlu care sa spuna ceva, care sa atraga si sa lase si o umbra de mister.Absolventii de la scoala ajutatoare de jurnalism de azi ar trebui sa afle de exemplujl si de preocuparea lui.Dincolo de toate, gazetarul sportiv( unul la un ziar judetean) era preocupat de fiecare rand pe care-l scria, era preocupat de felul cum se prezinta la intalnirea cu cititorii lui,isi respecta asa cum putea el mai bine,cititorii. Cei de azi(jurnalistii) dupa atatea scoli ajutatoare nu stiu sa scrie bine si atractiv pentru cititor. Acolo l-am cunoscut si pe George Puscariu,avocat cred…… si autor de povestiri si nuvele care au ajuns, cred, in volum.Era si George Boitor,alt boem al orasului si ca orice boem cu talent si un bun baladist…. N-am stat mult printre ei….
Darie Magheru era o figura speciala a orasului si mai ales a centrului istoric. Aici erau restaurantele de faima si de baza aici intalneai pe langa o lume plina de ifose si o alta cultivata, fina, intelectuali care se „simteau” in cultura precum pestele in apa. Mic de statura, Magheru purta barba, un fel de barbison mai evoluat catre perciuni si mereu cateva bucle rebele de par care-i jucau pe fruntea larga…. Si peste toate niste ochi mari care priveau cu o forta deosebita lumea din jur….. Rareori l-am vazut singur,era mereu insotit de doi-trei, banuiesc, tineri aspiranti ai scrisului. Nu-i uit niciodata figura de profet si glasul impunator ridicat cu care a acoperit intr-o seara zumzetul clientilor aflati in fostul restaurant cu autoservire (o inventie a anilor ’60,pusa in opera de Serbanica- fostul sef de la ARO) de langa ARO . Mai inante locul s-a numit „Ursul” (avea un urs impaiat la intrarea ce se afla pe coltul cladirii aflate si pe bulevard si pe str.7 Noiembrie,acum Muresenilor). Darie Magheru recita sau juca un rol din textele(piesele) lui, era usor euforic si cei veniti cu el abia abia au reusit sa -l opreasca.Clientii din local l-au ascultat cateva clipe apoi si-au vazut de ale lor…. Magheru era cunoscut in lumea sa zicem aparte daca nu buna a orasului -lumea celor ce frecventau celebrele localuri din centru- pentru iesirile lui libere si slobode . L-am auzit odata punand la punct pe cineva care-l apostrofase (cred ) spunandu-i cu o aroganta bine sustinuta ca el este scriitor, ca este „pensionar” al Uniunii Scriitorilor si ca daca nu este lasat in pace ia imediat legatura cu Zaharia Stancu. Stancu era presedinte (atunci) al US si o persoana cu greutate politica si scriitoriceasca..
Dintre cei tineri atunci in epoca comunista a Palatului Presei de pe Sadoveanu i-am retinut pe Eduard Huidan (ziarist la „Drum Nou” si ulterior sef al „Gazetei de Transilvania”) si pe Vasile Gogea. Huidan era tipul energic aproape sportiv, dezinvolt in relatiile incordate de atunci ,Gogea parea ca se prelinge ca o umbra pe caldaramul strazii cu figura lui ascetica si ochii aparent absenti la peisaj dar in permanenta iscoditori. Huidan si Gogea erau scriitori pe langa „meseriile” lor de la „Drum Nou” si „Astra”…. Ulterior fiecare a scris si tiparit. Gogea a ajuns o figura emblematica a generatiei lui un scriitor de clasa,Huidan s-a pierdut in comentarii de presa unde n-a ales bine „partea”(dupa parerea mea)….Cat priveste cartile lui, daca mai sunt,n-am citit-o decat pe prima,debutul….
Ioanavram's Blog 