Franta a castigat finala si a devenit campioana mondiala la fotbal. Croatia a pierdut desi ar fi meritat. Asta ramane dupa finala disputata ieri 15 iulie pe stadionul Lujniki din Moscova.
Nu m-au incantat francezii prin joc sau echipa. Tot felul de vedetute umflate de specialisti in „relatii publice” si un jucator cinstit crescut sub mantaua de luptator al lui Diego Simeone la Atletico Madrid.Ma refer la Antoine Griezmann.
Au fost doua greseli de arbitraj cum nu se fac intr-o finala: faza de dinainte si cea care a dus la autogolul lui Mandzukici si lovitura de la 11 m data de arbitru pentru francezi dupa indelungi secunde de inchinat in fata ecranului televizorului holband ochii si nu mintea la tehnologia VAR.
In rest ne aducem aminte de Pele care spunea in 1990 a avut o straluminare si declara ca o echipa africana va castiga titlul mondial pana in anul 2000. „Aşa a fost dar în 2018 şi sub drapel francez”(Traian Ungureanu).
Prea putini oameni si prea multi jucatori la acest campionat mondial…
Franta este o a fost o echipa modesta dar care a stiut ce vrea si vorba aceluiasi Griezmann, nu conteaza cum,important este sa castige….. „Sanatos” principiu si care cred ca este adoptat si de romani….
Croatia si-a ratat un vis (meritat) pentru ca Luka Modrici si Ivan Rakitici n-au mai putut sau erau iesiti din forma. Si mentalitatea lor nu i-a mai ajutat destul. Au fost „ajutati” de arbitru…
Nu mi-au placut „tumbele ” de tifosi de peluza ai celor doi presedinti ai tarilor ce jucau finala,Macron si Kitarovic. Macron parca era Lacatus cand saluta ( cu pumnul ridicat) tribuna la schimbare……
Povestile(post finala) „bagate” de asa zisi mari indrumatori ai directiei lumii sunt de tot hazul. Au gasit analistii planetei sa aduca un elogiu multiculturalismului….Sa dai si sa crape…. de necaz ceilalti cat de destepti suntem(nu noi ci marile organe de presa!).
„Nu ar fi trebuit să ajungem aici, la această împerechere plesnită între sport şi cultură, rasă şi culoare. Dar discuţia a fost deschisă, cu o aroganţă automată, de apostolii multiculturalismului. În zilele dinaintea finalei, o sumă de observatori fini au produs comentarii pătrunzătoare care descriu Croaţia drept o echipă populată de migranţi şi refugiaţi. Lovren şi Rakitic, copiii unor familii plecate în Germania, respectiv Elveţia, au fost repartizaţi în rolul deschizătorilor de drum: pînă şi Europa de Est se dă pe brazdă şi prizează doze multiculturale. Am priceput! După raţionamentul de mai sus, Kante, Umtiti, Mbappe şi Pogba sînt francezi plecaţi în Camerun sau Mali şi readuşi acasă de Federaţia Franceză. Măgăria ideologică din jurul Cupei Mondiale a izbucnit nestăvilit după finală. Marile lumini media, de la BBC la CNN, s-au grăbit să tragă două concluzii adînci: multiculturalismul e cheia succesului şi Rusia e o ţară de pus în rama din care poate fi scoasă Elveţia. Afacerea s-a încheiat reciproc profitabil: elitele care ne îndrumă în viaţă au primit spaţiu pentru imnuri progresiste iar Putin are la picioare un public ajutat să descopere sfînta normalitate a Rusiei. Altfel spus, noile proceduri PR au atins simultan perfecţiunea şi perversiunea: mesajele cheie sînt circulate, între beneficiari, prin ţevăria Cupei Mondiale şi, deci, prin venele conectate ale publicului global.(Traian Ungureanu – citeste mai mult: adev.ro/pby7t7„)
Ioanavram's Blog 