Dimineata, cu Jacques Brel

Pe o străduță care „izvoraste” din strada principala a centrului vechi al orasului se afla o cafenea.Spatiu mic, în care fiecare metru este atent gospodarit(bar, mese,scaune),cafea bună in mai multe sortimente,după numele tarii unde sunt produse minusculele boabe,fete care rotesc în schimburi și muzica bine aleasa,derulata pe un calculator.Pe pereți,etajere unde sunt așezate cărți și fotografii din Paris sau din Franța.Fiecare client primeste pe farfurioara care susține vajnica cescuta cu licoare, câte un bilețel împăturit.Hartie este colorata și pe bilet sunt tipărite maxime cugetări,ziceri de duh a unor scriitori.Vara, cafeneaua se extinde și pe strada sub forma unei terase,”populata” cu mese rotunde si scaune „filigranate” ambele din fier forjat,umbrele si jardinier’,toate „insularizand” …terasa….

Locul este cautat,exista deja un public careia i se adreseaza,tineri de liceu la studenti, fosti sau urmasi ai generatiei hippie,doamne la jumatatea varstei care cred ca este de bun augur sa-ti bei aici cafeaua si…. turisti intamplatori. Mai nou si „strainezi” cu teaba prin oras atrasi de farmecul locului….Cafeaua este buna,o stiu dupa miros si dupa parerile celorlalti,eu sunt client ocazional al locului pentru ciocolata neagra cu bezele. Dar numai atunci cand zisa ciocolata este preparata special cat sa o mananci,la nevoie cu lingurita. Am intrat dimineata nu foarte devreme sa cumpar una cafea,expreso lung cu lapte pentru acasa. Clientii incepusera sa apara in local (terasa nu functioneaza acum) o muzica discreta semn ca patronul sau fetele au trecut pe „filiera franceza”. O salut pe domnisoara care este de serviciu, raspunde si vorbim de una de alta pana prepara cafeaua.Remarc trecera la „filiera franceza” adaugand ca-mi place muzica si domnisoara imi spun rapid ca este Jacques Brel, dar este nascut in Belgia. Nu are importanta, tot de acolo este cum nu are de-a face ca este inmormantat intr-un cimitir din Polinezia franceza…. Brusc si fara vreum semn imi aduc aminte de legaturile mele cu zona franceza,sa-i spunem asa,ivite din carti,din albume foto si de pictura,din nenumaratele amanunte citite in varii carti,reviste despre oamenii de acolo.

Am ajuns la Paris când orasul nu ma mai interesa.Stiam multe și am rugat colegul de la marea firma auto franceza care m-a așteptat la aeroport sa-mi fac un tur al orasului acolo unde o sa-i indic.Omul s-a uitat lung la mine,apoi a acceptat!I-am indicat câteva bulevarde,catevacladiri ce adăpostesc instituții de cultura,cafenele,etc, malul apei cu buchinisti²,doua trei piețe.Le-am parcurs fără sa cobor din masina.

Brel nu terminase cântecul și eu ma gândeam la Celine și Camus și mai departe ca intr-un ochean-caleidoscop îmi treceau prin minte imagini cu 1968-Sorbona și droaia de tineri imberbi ahtiați dupa comunism și care meritau o bătaie sanatoasa la fund atunci,la „Turandot”,extraordinara montare scenica de la Paris a lui Lucian Pintile interpretata de actori pitici(pe care n-am vazut-o decât intr-un montaj text-imagini din prestigioasa revista „Secolul XX”…..)Domnisoara îmi pune paharul de cafea aburinda pe tejghea și ma intreaba brusc:”și ați mai fost de atunci la Paris?”.

„Am mai fost în Franța,am trecut de doua ori și prin Paris,fără sa am dorința de a vedea orasul …..”

Domnisoara ma privește lung,pentru ea probabil par venit de pe luna…..

O las în pacea ei. …

Ce sa-i spun?

Plec cu paharul de plastic in mana.

Cantecul lui Brel se terminase!