Uica Traian

Uica Traian era frizer in G.Meserie nobila.Inchiriase un spatiu in centru langa birtul lui Trifu si cat era ziua de mare il gaseai la post.Usa frizeriei era permanent deschisa  si „acoperita” de siragurile de bilute colorate  binecunoscute la orice local sanatos si de tara din Banat.Era neam cu tatal nostru pe ramura materna a acestuia. Un neam mai indepartat dar care tinea la legatura de rudenie ca la ceva sfant.Mergeam  sa ma tund la el mai ales in vacante si mai mult la indemnul mamei sau a bunicilor. Uica Traian  avea langa oglinda, masa de lucru si scaunul pe care aseza clientul, o alta masuta.Pe care statea un aparat de radio care facea parte  din mobilierul locului.Carcasa era din lemn furniruit, cutia mare  cat un gemantan mai acatarii si in partea din fata  avea difuzoarele acoperite cu panza.O panza tesuta cu fir gros oarecum matasoasa ,moale la atingere.Difuzoarele ocupau cam trei sferturi pe inaltime din „fatada” radioului. Celalat sfert era scala si posturile”tiparite” pe o bucata de sticla bine ancorata in lemn.In dreapta si stanga scalei   butoanele de volum si de cautare.Radioul era cat o mobila mai mica,  avea  putere in difuzoare si selectivitate  buna.

Era deschis tot timpul cat uica era la  la lucru.Fixat pe posturi sarbesti.Beograd unu,Beograd doi, cateodata Novisad.

Era mare amator de muzica populara sarbeasca uica Traian.Cateodata  luat  de lucru sau  prea atent si furat de frizura”aristica” cu creasta de cocos pe care o ceruse clientul, uita de aparat.Programul de muzica se terminase erau stiri sau emisiuni de comentarii ,reportaje, analize. Treceau minute bune pana uica  observa  ca nu mai canta muzica.Clientii asteptau  la rand si  nici unul nu avea voie sa se atinga de radio…Dupa minute in sir de  ascultat fara sa inteleaga  limba sarba cate unul mai indraznet il lua de departe:”maistore, dumetale intelegi? Ce  zic(spun) astia…”

Maistorul se oprea cu foarfeca in aer  dibuia pe cel ce-l interpelase si  aruncandu-i o privire  de parca l-ar fi mancat de viu, raspundea scurt:”cum nu!” Timp cat  dadea  din cap in semn de aprobare   si  se aseza mai bine si teapan pe picioare.

Clientul nu-i ramanea decat sa asculte  nestiuta limba pana cand programul  de stiri se termina si incepea cel muzical sau uica Traian gasea alt post cu muzica sarbeasca.

Catre maturitate devenise aproape plesuv si compensa asta  cu o pereche de perciuni pana spre barbie. Tatal nostru era  clientul preferat a  lui uica Traian.Intai ca  inainte de toate  il „servea” pe uica cu una mica la birtul alaturat.Apoi uica era incantat ca varutul  venea sa se „castige”. Asta era  cuvantul preferat. „Hai sa te castig Emile…”

„Castig „adica sa te tund, sa te barbieresc sa te aduc in randul lumii….

Pe multi a” castigat” uica la viata lui. Sumele erau modeste, desi serviciul( cand avea chef )era deosebit.Uica Traian era un artist, un stilist cum se spune azi si  propunea fiecarui  o tunsoare cum credea el ca-i sta respectivului mai bine. Nu tundea la gramada, dupa standard. O tunsoare zero era in opinia lui o descalificare. „Tunde-te singur, ai masina nu-mi pierd eu vremea”…

Pe langa muzica sarbeasca uica facea rost de coloniale   de la sarbi. Lotiuni dupa ras,parfumuri cu alte cuvinte, care miroseau puternic si persistent cat era ziua de lunga …..

 

Marea lui dorinta era sa faca o vizita in Banatul Sarbesc, de unde  provenea familia lui. La Alibunar!

A trait cu acesta nostalgie si a murit fara sa-si indeplineasca dorinta.Pentru el Serbia si Banatul Sarbesc   au venit numai prin panza radioului mare cat un dulap.Cat despre limba sarba……