Uica Traian era frizer in G.Meserie nobila.Inchiriase un spatiu in centru langa birtul lui Trifu si cat era ziua de mare il gaseai la post.Usa frizeriei era permanent deschisa si „acoperita” de siragurile de bilute colorate binecunoscute la orice local sanatos si de tara din Banat.Era neam cu tatal nostru pe ramura materna a acestuia. Un neam mai indepartat dar care tinea la legatura de rudenie ca la ceva sfant.Mergeam sa ma tund la el mai ales in vacante si mai mult la indemnul mamei sau a bunicilor. Uica Traian avea langa oglinda, masa de lucru si scaunul pe care aseza clientul, o alta masuta.Pe care statea un aparat de radio care facea parte din mobilierul locului.Carcasa era din lemn furniruit, cutia mare cat un gemantan mai acatarii si in partea din fata avea difuzoarele acoperite cu panza.O panza tesuta cu fir gros oarecum matasoasa ,moale la atingere.Difuzoarele ocupau cam trei sferturi pe inaltime din „fatada” radioului. Celalat sfert era scala si posturile”tiparite” pe o bucata de sticla bine ancorata in lemn.In dreapta si stanga scalei butoanele de volum si de cautare.Radioul era cat o mobila mai mica, avea putere in difuzoare si selectivitate buna.
Era deschis tot timpul cat uica era la la lucru.Fixat pe posturi sarbesti.Beograd unu,Beograd doi, cateodata Novisad.
Era mare amator de muzica populara sarbeasca uica Traian.Cateodata luat de lucru sau prea atent si furat de frizura”aristica” cu creasta de cocos pe care o ceruse clientul, uita de aparat.Programul de muzica se terminase erau stiri sau emisiuni de comentarii ,reportaje, analize. Treceau minute bune pana uica observa ca nu mai canta muzica.Clientii asteptau la rand si nici unul nu avea voie sa se atinga de radio…Dupa minute in sir de ascultat fara sa inteleaga limba sarba cate unul mai indraznet il lua de departe:”maistore, dumetale intelegi? Ce zic(spun) astia…”
Maistorul se oprea cu foarfeca in aer dibuia pe cel ce-l interpelase si aruncandu-i o privire de parca l-ar fi mancat de viu, raspundea scurt:”cum nu!” Timp cat dadea din cap in semn de aprobare si se aseza mai bine si teapan pe picioare.
Clientul nu-i ramanea decat sa asculte nestiuta limba pana cand programul de stiri se termina si incepea cel muzical sau uica Traian gasea alt post cu muzica sarbeasca.
Catre maturitate devenise aproape plesuv si compensa asta cu o pereche de perciuni pana spre barbie. Tatal nostru era clientul preferat a lui uica Traian.Intai ca inainte de toate il „servea” pe uica cu una mica la birtul alaturat.Apoi uica era incantat ca varutul venea sa se „castige”. Asta era cuvantul preferat. „Hai sa te castig Emile…”
„Castig „adica sa te tund, sa te barbieresc sa te aduc in randul lumii….
Pe multi a” castigat” uica la viata lui. Sumele erau modeste, desi serviciul( cand avea chef )era deosebit.Uica Traian era un artist, un stilist cum se spune azi si propunea fiecarui o tunsoare cum credea el ca-i sta respectivului mai bine. Nu tundea la gramada, dupa standard. O tunsoare zero era in opinia lui o descalificare. „Tunde-te singur, ai masina nu-mi pierd eu vremea”…
Pe langa muzica sarbeasca uica facea rost de coloniale de la sarbi. Lotiuni dupa ras,parfumuri cu alte cuvinte, care miroseau puternic si persistent cat era ziua de lunga …..
Marea lui dorinta era sa faca o vizita in Banatul Sarbesc, de unde provenea familia lui. La Alibunar!
A trait cu acesta nostalgie si a murit fara sa-si indeplineasca dorinta.Pentru el Serbia si Banatul Sarbesc au venit numai prin panza radioului mare cat un dulap.Cat despre limba sarba……
Draga Aga citesc ce apare aici si sunt uimit da da chiar asa de cat de multe lucruri spui
ce e cel mai important e ca si eu as fi scris cam la fel
te pup
Radu
ApreciazăApreciază