Parisul,arata pentru mine, cel mai bine in luna mai.Cand primavara este in floare. Ultima oara am trecut (stat) la Paris acum sapte ani tot in luna mai.O „trecere” de probabil cincisprezece ore. Venit de dimineata de la Lyon, coborat in gara cu acelasi nume, continuat cu o traversare nebuna cu metroul, apoi fuga pe treptele si peroanele garii Montparnasse ca sa prind trenul spre Le Mans…. O „traversare” de nici doua ore.Si apoi peste alte doua zile revenit in Paris( din acelasi oras care adaposteste celebra cursa de 24 de ore). Am ajuns cu TGV la Marne la Vallée Chessy unde se afla Disneyland Paris…. si de acolo cu alt tren pana la aeroportul Charles de Gaulle. Aeroport unde am ramas multe ore in asteptarea avionului catre Romania. Era jumatatea lunii mai,aerogara imensa si imprejurimile parca mereu cunoscute. Am asteptat,m-am plimbat,am vorbit la telefon si mai ales am respirat acel aer de primavara care face „orasul luminilor” sa fie si orasul tau….
Nole a avut ultimul dans intr-o dupa amiaza de marti, inceput de iunie, pe unul din terenurile ( central?) de la Roland Garros. Meciul a durat peste patru ore,s-a desfasurat in optimile turneului si pana la urma Novak a casigat dupa cinci seturi.
Urmarindu-l pe Djokovici in acest meci de poveste (epic ar zice „urangutanii” politicii corecte!) mi-am dat seama ca va castiga.Chiar daca meciul s-ar fi intins pe o durata de zece ore si jucand aproape intr-un picior, Djokovic ar fi castigat. Adversarul, cu multi ani mai tanar, un jucator mediocru argentinian din noua generatie care loveste mingea cu putere si cu viteza de pana la 200 km/ora a fost ca un „vanator” nedibace dar tot timpul atras de himera vanatului pe care sa-l doboare. S-a agatat de fiecare minge cu o inversunare specifica varstei si cu gandul la un succes care ar fi avut ecou.
Nole a jucat mai mult intr-un picior(ruptura de menisc la genunchiul drept detectata la consultul mnedical de a doua zi) dar nimeni si nimic nu-l putea invinge in acea partida. L-am privit cum alerga pe teren incercand sa-si menajeze genunchiul si lovind mingea din orice pozitie cu o tehnica si o reactie sublima…….Adversarul haituia „vanatul”trimitand mingea in colturi opuse fata de Nole si aceasta uitand pe moment de durere pleca ca din pusca spre locul unde ateriza mingea. Numai ca aceasta plecare (o reactie fulgeratoare tip Djokovic) se impotmolea din cauza genunchiului care a cedat.A alunecat si a cazut de cateva ori pe teren.S-a tavalit in zgura rosie a terenului de la Paris,s-a ridicat,avea chipul brazdat de rauri de sudoare dar si cu un rictus datorat durerilor mari….
Nole a jucat cu inima, cu mintea, cu sufletul…. un ultim dans la Paris. Este specific sarbilor sa nu cedeze, sa lupte pana la sfarsit…. La ei patriotismul si sau nationalismul nu este vorba goala.Chiar daca la un moment dat Novak a strigat catre sotia lui, aflata in loja, iar el cu chipul schimonosit de durere: „imi vine sa ma omor„(„ubioh bin se”)….. dar a continuat sa joace. Si dupa mai bine de patru ore a castigat meciul….A doua zi a anuntat ca se retrage din turneul de la Roland Garros. Ajunsese in sferturi,mai avea trei meciuri pana la titlul de campion…..
Parisul a fost, in aceste zile de sfarsit de mai inceput de iunie, traversat de ploi. Cand napraznice cand molcome. Aproape totdeauna primavara orasul aduna norii si ploaia deasupra lui. Si asta il face mai uman,mai de al nostru,
Acum sapte ani pe aeroportul Charles de Gaulle.Amiaza in care nu misca nimic in aer,doar forfota calatorilor, grupuri de negri care isi gasisera „salas” pe pardoseala lucioasa a cladirii improvizand chiar cateva corturi in miniatura si evident politia care controla din priviri sa nu se intample vreun eveniment. De fapt din cand in cand demola corturile,negrii comentau in barba asteptau sa plece politia si refaceau lucrarea la loc sau eventual pe un alt amplasament
Cerul s-a intunecat, aerul a devenit dintr-o data curat dar si umed,aerul care prevesteste ploaia…… si apoi ropotul picaturilor mari pe caldaramul parcarii din fata terminalului. Taximetristii s-au ascuns in masini,ploaia batea cu furie noi, cativa, aflati sub copertina de la intrare ne-am tras cat mai langa perete din sticla.
Fumam si priveam ploaia venita in cascada din cer. Nu se vedea departe, aproape se oprise circulatia pe bulevardul alaturat,niste insi de la salubritate isi proptisera tulumbele pe care stateau prinse in chingi maturile ca niste soldati gata de parada, aproape de usile glisante de la intrare, sa nu „ia” apa…….
Si totul parea sub asediu….Asediul ploii…. Am stat privind ploaia…… mai departe se vedeau copacii unui parc sau a unui bulevard, senzatia de proaspat venita de la frunzele copacilor si m-am gandit la ale mele. Am intrat mai apoi in niste magazine aflate in terminalul gigant,am cumparat cate ceva….Si intr-un tarziu am refacut legatura telefonica si am putut vorbi…. Mai era mult pana la noapte, cand ne vom intalni…. Am privit ultimul dans la Paris al lui Novak-Nole Djokovic pe zgura de la Roland Garros mereu in gand cu orele petrecute la Pris acum ceva vreme…..
Se amestecau toate si zgura si alergarea zbuciumata a sarbului si legatura telefonica obtinuta greu dupa re-incarcarea unei cartele si seara blanda de mai in care am ajuns in orasul in care locuiesc. Si plimbarea parca fara sfarsit pe un bulevard si povestile spuse la masa unei terase……
Nole si ultimul dans la Paris. Sa fie sanatos si sa aiba noroc sa mai poata juca la nivel maxim tenis. Daca va reusi sa faca asta, trecut fiind catre 38 de ani va fi o mare intamplare….
Ioanavram's Blog 